„Ecolul Geamătului” - Apostu - Panaitache Vultureanu
Poetul vrancean Apostu - Panaitache Vultureanu şi-a lansat recent un nou volum de versuri, „Ecolul Geamătului”, apărut la Editura Andrew din Focşani.
Cartea semnată de Apostu - Panaitache Vultureanu, care se lasă trăit în cea mai mare parte a timpului de Poezie, destul de des chiar devorat de ea, cu voluptate aş putea spune, pentru a renaşte apoi ca pasărea Phoenix din propriile-i cuvinte, uimeşte prin versul rafinat şi lucid, prin materialitatea corporală a cuvântului, prin arhitectura sa interioară ordonată, adusă din trecutul de zi cu zi, proiectată în prezentul de zi cu zi... El este încorporat poeziei sale, iubeşte, suferă, este subtil, discret, se răzvrăteşte împotriva destinului, pentru ca în clipa următoare să-i ceară iertare în cuvinte care-l obligă să-şi renege învelişul lumesc, plin de orgolii şi dorinţe ..., pentru a putea deveni aproape ascetic, conditie esentială să poată trăi sub acelaşi acoperiş cu EA, Poezia! Uneori se „leapădă” şi de dorinţe: „ ... rătăcitor între dragoste şi ură...”, spune poetul, dar această dragoste este mai mult un suspin, o metaforă, o iluzie iscată din lumini şi umbre, iar ura o figură de stil.... Este ironic, uşor introvertit, ironic cu sine (dar de o ironie creatoare), mai puţin cu cei din jur, reuşind (prin astfel de repere) să-l rătăcească pe cititor şi, de ce nu, să-l piardă chiar, dacă nu este capabil (el,cititorul! ) să se ridice la înălţimea ameţitoare a gândului său, negândit... Pentru a deveni apoi, printr-o schimbare neaşteptată de cuvinte, de o sublimă smerenie, moment în care se leapădă de tot, cu sinceritate ansolută:
„O umbră a mea!
Săracă
în rugăciune şi tămîie
bea ambrozie şi nectar
din cupele de vânt
ale clipei”.
În absolut, Apostu Panaitache-Tex este umil în preajma Poeziei, trăind în rugăciune şi aromă de smirnă, dar nu oricum ci alături de zeii atotputernici, pe nevăzutul Olimp.
„Să-ţi cauţi visele visând,
vai cumpărare de păcate
cum poţi să judeci, judecând
visele tale jumătate
să-ţi cauţi visele visând...”
Regrete, nostalgii, necredinţă / credinţă, în dragoste, în ispitele de care se crede izbăvit, văzând, vorbind, ascultând, levitând deasupra mesei de scris, îndurerând o foaie alba de hârtie... O lume de impresii instabile dintr-o viaţă obişnuită, păstrată pentru totdeauna între ramele unui poem. Desigur, o experienţă intelectuală şi, în egală măsură, emotivă, dar o emotivitate ţinută din scurt. Liberă, fluidă, astrală...
A vedea,
bucurie.
A cinsti,
vin vremuri bune... (Janine Vadislav )
Anunțuri ZdV Premium
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
savin, acum 3864 zile, 1 ora, 30 minute, 22 secunde 
