Educație

Roşia Montană nu e chiar atat de departe! Studenţii focşăneni protestează în Bucureşti „cu muzică şi flori”

Silvia Vrînceanu Nichita
19 sep 2013 2229 vizualizări
Studenţii din Focşani, „o generaţie care a exlus televizorul din viaţa ei”, protestează în Bucureşti pentru a-şi revendica drepturile „cu muzică şi flori”. „Daţi-ne un bulevard şi vom salva România!”, spun entuziaştii care ne-au trimis şi o scrisoare de protest la redacţie împotriva minciunilor de la tv

Chiar dacă Focşaniul nu s-a remarcat pe harta naţională a protestelor împotriva exploatării resurselor aurifere de la Roşia Montană, tinerii noştri care studiază sau lucrează în Bucureşti au ieşit seară de seară în stradă, pentru a susţine Revoluţia. O revoluţie prin care îşi doresc să schimbe cu adevărat ceva în ţară, nu o schimbare făcută pe jumătate, aşa cum au făcut părinţii lor în anii ’90. Pentru tinerii de azi, protestele spontane şi paşnice au devenit un pretext pentru a lupta împotriva unui sistem care, în opinia lor, nu face decat să distrugă Romania precum cianurile pe care intenţionează să le folosească cei de la Gold Corporation. Focşăneanca Alexandra Uţi Scanteianu, studentă la SNSPA, unde se specializează în Comunicare şi Relaţii Publice, a fost uimită de atmosfera creată în stradă, de oamenii frumoşi care îşi doresc cu adevărat o ţară mai bună, tineri entuziaşti, ignoraţi de televiziunile naţionale, dar care pot face o Romanie mai bună. „Modul în care se manifestă lumea acolo, mii de oameni, de toate categoriile, stransi la un loc, de la oameni cu job, pană la ultraşi, este superb. Fac un lucru foarte frumos împreună. Seara de seară se întamplă activitaţi artistice, au fost concerte în mijlocul carosabilului, flash mob-uri, e o formă de protest de care nu am auzit în Romania. Presa străină afirmă chiar că nu s-a întamplat un astfel de protest în Europa şi nici în lume. Noi ne luptăm de trei săptămani ca oamenii de acasă de la noi să audă ce se întamplă cu adevărat, nu minciunile care se dau pe posturile de televiziune. Ne-a revoltat, pentru că ceea ce se întamplă în stradă este foarte real şi foarte puternic şi am decis să luăm taurul de coarne şi să scriem noi despre ce se întamplă”, ne-a relatat Alexandra Scanteianu, fost lider în structurile Consiliului Local al Tinerilor pe cand era elevă la Focşani. Alături de ea sunt şi alţi prieteni focşăneni şi nu numai, între care Alexandra Mocanu, Bogdan Velcescu şi Alexandru Lişman.

Protestele continuă

Alexandra spune că, în ciuda vremii, piata este vie în continuare, chiar dacă nu mai sunt atat de mulţi protestatari. „Oamenii sunt dispuşi să iasă în continuare la proteste”, spun ea. Alexandra precizează că se întalneşte cu tineri focşăneni în fiecare seară. „Într-una din primele zile de proteste, la final, din 30 de oameni ramaşi în piaţă, în jur de zece erau din Focsani. Sunt în general tineri absolventi care s-au stabilit în Bucureşti. Sambătă vom face un lanţ în jurul Parlamentului iar dumnică se va face din nou marş. Mergem prin capitală, pe străzi, prin cartiere, pentru a-i anunta pe bucureşteni că se întamplă ceva în ţară.”, ne-a mai spus Alexandra Scanteianu. Ca o minune ... civică, de luni ar putea reîncepe protestele şi în Focşani, oraş unde ONG-iştii preocupaţi de mediu au renunţat să mai iasă în stradă după ce au fost legitimaţi şi chiar intimidaţi de forţele de ordine. Poate, până atunci, cel puţin o parte dintre vrânceni vor înţelege că “Roşia Montană e un simbol al tuturor abuzurilor comise de cei care iau decizii în numele poporului”, după cum spun studenţii noştri din Bucureşti. Vă invităm să le citiţi scrisoarea de la rubrica „Opinii” şi să o arătaţi şi prietenilor, părinţilor şi tuturor celor care vor o Romanie altfel. (Silvia VRÎNCEANU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.