Educație

VIDEO!!! Îşi vand cărţile ca să aibă bani de buzunar la facultate

Ziarul de Vrancea
18 sep 2013 2134 vizualizări
Tradiţia ca foştii absolvenţi ai Colegiului Naţional „Unirea” să îşi vandă manualele colegilor din clasele IX-a şi a XII-a merge mai departe.Preţurile de vanzare sunt de două sau trei ori mai mici decat în librării

Ca în fiecare an, în curtea Colegiului „Unirea” din Focşani s-a organizat un târg cu manualele şi culegerile second-hand, care nu le mai sunt de folos foştilor absolvenţi. Oferta se adresează uniriştilor din clasele IX-a şi a XII-a, care au posibilitatea să plătească mai puţin pentru acelaşi manual sau aceeaşi culegere pe care din librărie ar fi achiziţionat-o la preţ dublu sau chiar triplu. „Engleză, biologie pentru clasa a IX-a, am tot ce trebuie pentru olimpiadă. Am şi teste de medicină, franceză pentru bac. Le dau destul de ieftin că vreau să plec mai repede, încerc să scap de ele. Cel mai mare preţ îl am pentru cărţile de engleză, cu 20 de lei, în magazine se vand cu 60 de lei”, ne-a spus una din fostele eleve ale CNU care a venit să îşi vandă manualele în curtea şcolii. „Este o tradiţie a liceului. Când am fost în clasa a XI-a şi a XII-a tot de aici am cumpărat manualele, pentru că nu se mai găsesc în şcoli. Acum, că am ajuns la facultate, le dau mai departe ca o ştafetă”, a continuat o altă fostă „uniristă”. Unul dintre tineri mărturiseşte că din banii încasaţi din vanzarea cărţilor îşi va cumpăra bilet la meciul din 1 octombrie de la Bucureşti, dintre echipele de fotbal Steaua şi Chelsea.

Chiar şi profesorii îşi cumpără cărţi de la targul elevilor

Târgul de carte improvizat în curtea Colegiului „Unirea“ i-a atras pe elevii care vor să facă economii. Liceenii spun că preferă să achiziţioneze manuale de la foşti colegi pentru că sunt mai ieftine decât cele din magazine. În plus, manualele sunt îngrijite şi pot fi folosite la fel de bine şi de ei şi, de ce nu, în toamna anului viitor le pot scoate la rândul lor la vânzare. „Vreau să cumpăr toate manualele de istorie, preţurile sunt foarte ok. Sunt aproape noi şi ne scutesc de un drum la bibliotecă, plus că beneficiem şi de sfaturile elevilor care le-au folosit”, ne-a spus unul dintre cumpărătorii de la Unirea. ”Mi-am cumpărat manualele de română şi geografie, dau admitere. Este o idee bună acest targ, ne cumpărăm manualele la un preţ mic”, ne-a spus alt elev. Chiar şi profesorii sunt încantaţi de idee şi mai cumpără cărţi de la elevi. Ideea a prins contur în urmă cu caţiva ani transformandu-se într-o tradiţie. „Este o acţiune care a intrat în tradiţia liceului, cred că de la primul an cand manualele de a XI-a şi a XII-a nu s-au mai dat de la şcoală. A apărut din necesitatea elevilor de a face rost de manuale mai accesibile şi a studenţilor de a face rost de bani de buzunar din nişte cărţi care nu le mai sunt de folos. Chiar şi noi, profesorii, mai dăm câte o tură, mai găsim unele cărţi pe care le-am împrumutat şi pe care nu le mai avem sau pe care nu le-am avut niciodată”, ne-a spus Cornel Noană, directorul de la Unirea. Târgul de carte va ţine câteva zile, timp suficient pentru ca elevii să îşi cumpere cărţile de care au nevoie. (Aurelian IVAN)

Pe platforma webtv a Ziarului de Vrancea puteţi vedea un material video despre targul de cărţi de la Unirea.

radiţia ca foştii absolvenţi ai Colegiului Naţional „Unirea” să îşi vandă manualele colegilor din clasele IX-a şi a XII-a merge mai departe u preţurile de vanzare sunt de două sau trei ori mai mici decat în librării


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
carcotasu', acum 3865 zile, 20 ore, 23 minute, 46 secunde
Nu este nimic rau in asta. In plus, au de castigat ambele parti, atat cei care isi recupereaza o parte din bani cat si cei care fac o economie deloc neglijabila. Cel mai mare castig este ca primii citeste integral
bum, acum 3866 zile, 9 ore, 8 minute, 50 secunde
Sa vina finantele sa le ia 16 % !!!!!!!!:). Acestia sint adevaratii evazionisti de maine
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.