Educație

Mesajul inspectorului şcolar general al judeţului Vrancea

Ziarul de Vrancea
16 sep 2013 1360 vizualizări
Dragi elevi, distinse cadre didactice, stimaţi părinţi,

An de an, luna septembrie marchează începutul toamnelor bogate, dar şi deschiderea largă a porţilor şcolii, spre care ne îndreptăm cu bucuria dorinţei de a împlini idealuri vechi şi noi. Începutul unui an şcolar, dincolo de momentul festiv şi de bucuria pe care o trăim, ne reaminteşte că astăzi urcăm încă o treaptă spre maturitate, spre cunoaştere.
     Totodată, începutul anului şcolar este şi un motiv de reflecţie pentru ceea ce înseamnă şcoala. Ea este principala sursă a performanţei, iar rezultatele bune în acest domeniu sunt cea mai bună bază pentru ca această performanţă să se întâmple.
     Anul şcolar 2013-2014 aduce, pentru învăţământul vrâncean, clădiri reabilitate, o bază materială îmbunătăţită, cadre didactice calificate, capabile de performanţele pe care ni le dorim. Buna educaţie înseamnă un efort şi o datorie pe care ne-am asumat-o cu toţii, atât cei implicaţi în sistem, cât şi autorităţile centrale şi locale, care ne-au oferit mereu sprijinul necondiţionat. Colaborarea noastră are un scop comun: şcoala trebuie să îi formeze pe viitorii oameni maturi într-un sistem de valori puternice.
     Dragi elevi vrânceni, vă urez să creşteţi frumoşi şi înţelepţi, iar prin ascultare şi receptivitate să culegeţi învăţătura de care aveţi nevoie din ştiinţa educatorilor ce vă călăuzesc paşii.
     Distinse cadre didactice, dumneavoastră care purtaţi responsabilitatea de a lumina mintea şi de a sensibiliza sufletul tinerilor aflaţi pe băncile şcolii, vă doresc să aveţi parte de împliniri pe măsura muncii depuse.
     Stimaţi părinţi, aveţi încredea că se depun toate eforturile pentru ca drumul urmat de copiii dumneavoastră să fie plin de realizări.
     Tuturor le doresc putere de muncă şi succese în anul şcolar 2013-2014, care să ducă mai departe renumele şcolii vrâncene.

Inspector şcolar General,
prof. Vasilica Zaharia


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
poporul, acum 1740 zile, 6 ore, 8 minute, 29 secunde
Mesaj de raspuns: Lasa-neeee,lasa-neeeee,ca ne-ai obosit Lasa-neeee,lasa-neeeee, ca ne-ai plictisit Lasa-neeeee,lasa-neeeee,gata cu galagiaaaa Si du-te acasa,madam Zahariaaaa
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.