Educație

Actorii de la “Prohta” merg la Fălticeni

Silvia Vrînceanu
8 sep 2013 687 vizualizări
Trupa de Teatru „Protha” a Casei de Cultură Panciu participă începand de astăzi şi pană pe 15 septembrie la cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, care are loc la Fălticeni.

Artiştii vranceni vor evolua în cadrul competiţiei cu piesa „Prinţesa şi porcarul”, de Dumitru Solomon, în regia lui Cătălin Sfîrloagă, piesă premiată la mai multe competiţii de profil. „Prinţesa şi porcarul” a fost jucată de elevii pănceni şi în cadrul STEV, stagiunea de teatru a elevilor vranceni. În afară de piesa programată vineri, păncenii vor concura şi la secţiunea Monolog şi Poezie cu Simona Chirilă, Iris Tiron, Cătălina Mazăre, Eusebiu Isac, George Zbîrciog, Cosmin Dumitru, Cristi Conache şi Vlad Steclaru. Din juriul competiţiei, condus de Eusebiu Ştefănescu, fac parte artişti consacraţi, iar tinerii noştri speră să-şi completeze palmaresul cu un nou premiu. În cadrul festivalului vor fi prezentate şi spectacole ale actorilor profesionişti. Tinerii actori din toată ţara se vor întalni şi cu invitaţii de onoare ai festivalului, printre care Alteţa Sa Prinţul Nicolae al României sau Alex Şerban, strănepotul maestrului Birlic, în onoarea căruia are loc evenimentul. (S. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.