Educație

Consiliul Local a dat bani la “Vin’ la Teatru”

Ziarul de Vrancea
25 aug 2013 486 vizualizări
Asociaţia “Uniriştii” a primit de la bugetul local al Focşaniului suma de 12.696 lei pentru proiectul Festivalului “Vin’ la Teatru”

Decizia a fost aprobată în plenul Consiliului Local şi publicată ulterior şi pe site-ul municipalităţii. “Având în vedere prevederile Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general şi a art. 42 din Regulamentul aprobat prin HCL nr. 326/2007, vă aducem la cunoştinţă «Lista proiectelor care vor primi finanţare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Focşani» pe anul 2013 în domeniul cultură, aprobate prin HCL nr. 202/25.07.2013", se arată în anunţul Primăriei Focşani care face referire la Asociaţia „Uniriştii”.

Şi consilierii municipali au lăudat Festivalul de Teatru organizat de „Uniriştii”, remarcile în CL fiind făcute atat de Opoziţie, cat şi de Putere. Totuşi, consilierii şi edilii focşăneni nu au fost văzuţi aplaudand prestaţiile artistice de la festival, avand alte preocupări. Festivalul ”Vin’ la Teatru” a adus pe scena Teatrului Municipal ”Gh. Pastia” opt piese de teatru, producţii ale UNATC ”I. L. Caragiale”, Backstage Boys şi Teatrul Independenţilor Profesionişti. În cele patru zile de teatru gratuit, oferit vrâncenilor în organizarea Asociaţiei ”Uniriştii”, au participat peste 2.800 de spectatori, care s-au declarat impresionaţi de toate cele opt spectacole. Festivalul a cuprins şi trei ateliere la care pasionaţii de teatru şi de tehnicile teatrale s-au înscris în număr mare, arătând interes pentru munca celor 45 de artişti sosiţi la Focşani. După succesul din luna iulie, tinerii organizatori promit o nouă rundă de spectacole de calitate pentru luna noiembrie. (I. C., A. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.