Educație

Un psiholog şi caţiva profesori au iniţiat un proiect de integrare a adolescenţilor

Ziarul de Vrancea
25 aug 2013 1883 vizualizări
Tot mai mulţi adolescenţi au probleme de integrare şi cad pradă viciilor de tot felul. O mană de oameni au iniţiat un proiect prin care doresc să dezvolte consilierea de grup. Două linii telefonice vor fi inaugurate în toamna aceasta pentru adolescenţi şi pentru părinţii acestora, la capătul cărora va răspunde un psiholog

17 adolescenţi au revenit aseară din Tabăra Gălăciuc unde, timp de o săptămană, au participat la şcoala de vară “Nota Zece – Start pentru viitor”. Sub această denumire, tinerii vranceni, majoritate din Focşani, au învăţat să comunice, să-şi dezvolte potenţialul, să capete încredere în forţele proprii şi cum să se ferească de tentaţiile varstei, totul sub îndrumare de specialitate. Echipa care a fost prezentă la Gălăciuc a fost formată din psihologul Maria Cătălina Dascălu şi profesorii Cătălin Iorga şi Lucica Nistor. Totul a fost posibil ca urmare a sprijinului unor oameni de afaceri locali care au avut discuţii cu adolescenţii cărora le-au împărtăşit din experienţa lor de viaţă şi de la care au învăţat că “dacă vrei, poţi să reuşeşti”. “Am învăţat să comunicăm unul cu altul, să ne integrăm cat mai bine, am învăţat de la doamna psiholog unele lucruri care ne-ar putea fi utile în viaţă, cum să ne ferim de droguri şi alte substanţe nocive. Tabăra a fost un succes şi mi-ar plăcea să se repete experienţa aceasta. M-am oferit voluntar în acest proiect deoarece o cunoşteam pe d-na psiholog, care este un foarte bun mentor şi ne poate învăţa cum să trecem peste problemele zilnice care ne marchează şi cum să trăim în prezent şi nu în trecut”, ne-a declarat Vlad Marcu, unul dintre voluntarii din proiect.

Zilele petrecute în Munţii Vrancei au constituit pilej pentru adolescenţi să cunoască mai bine natura şi au dat frau liber imaginaţiei şi sentimentelor, realizand o serie de lucrări pe care le vor expune la începutul lunii septembrie în Promenada Mall. Picturile surprind cu atat mai mult cu cat tinerii abia au făcut cunoştinţă cu tehnicile acestei arte, talentul unora fiind evident. “Prin desen şi prin pictură îţi exprimi altfel sentimentele, aşa cum nu o poţi face prin cuvinte. Desenele reprezintă o modalitate de a citi sufletul unui om”, ne explică psihologul Maria Cătălina Dascălu de ce a ales această activitate, printre altele.

Strigăt de ajutor către părinţi

FOTO: Cateva dintre creaţiile tinerilor

Pe 6 septembrie, la Promenada Mall, vizitatorii pot vedea sufletele adolescenţilor din acest proiect desenate pe hartie, dar şi ce se poate face din material eco. Expoziţia se doreşte a fi un strigăt de ajutor către părinţii prea preocupaţi de problemele lor pentru a observa ce nevoie au copiii de ei. “Uneori adulţilor li se par puerile problemele copiilor şi uită cum este la această varstă cand totul este în alb şi negru, nu sunt nuanţe. Adolescenţii au nevoie de cineva care să îi asculte şi să nu îi mintă, pentru că în acel moment comunicarea s-a întrerupt. Cred că noi, adulţii, suntem vinovaţi că le mutilăm sufletele”, mai spune psihologul Maria Cătălina Dascălu, care ne-a mărturisit că a avut o colaborare excelentă cu adolecenţii. “Au venit deschişi către acest proiect şi cred că ar putea veni şi părinţii pentru că important este ca nu doar eu să comunic cu un copil care nu se poate integra, ci şi familia să comunice cu el”, ne-a mai spus aceasta. De aceea, iniţiatorii acestui proiect au decis continuarea lui sub altă formă. După expoziţia din 6 septembrie, vor fi deschise două linii telefonice la care pot apela atat tinerii dar mai ales părinţii. La capătul unuia dintre firele de telefon va răspunde chiar psihologul, care va acorda consiliere gratuită. “Vreau să dezvolt ideea de consiliere de grup. Trebuie să învăţăm că nu suntem singuri, că problema unuia dintre noi îi afectează pe toţi. Dacă vom conştientiza că toţi suntem unul, pentru că suntem o societate, vom reuşi să ne deschidem, să evoluăm”, mai spune Maria Cătălina Dascălu.

Fond de urgenţă pentru tineri

Organizatorii au intenţionat prin acest proiect să creeze un grup, iar elevii participanţi să devină comunicatori pentru colegii lor. În luna septembrie vor fi organizate diverse întalniri de lucru, iar pe viitor se doreşte înfiinţarea unui fond de sprijin pentru tineri. “Am reuşit să ne atingem obiectivele, principalul fiind acela de a-i determina pe aceşti copii să comunice între ei, să interacţioneze, să-şi exprime sentimentele. Cel mai important este să continuăm acest proiect pentru că tinerii nu au nevoie de evenimente singulare, ci de proiecte care să le asigure continuitate şi sprijin pe termen mediu şi lung. Din acest motiv îmi doresc cat mai mulţi oameni care să vină alături de noi pentru că fiecare are o poveste din care putem trage o concluzie din care au de învăţat”, ne-a declarat Bogdan Gabor, unul dintre iniţiatorii proiectului. Potrivit acestuia, fondul de urgenţă pentru tineri ar urma să fie realizat prin valorificarea lucrărilor participanţilor la proiect. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 3894 zile, 11 ore, 17 minute, 6 secunde
Domnul Bogdan Ghimpu sau, pardon, Gabor, seful tau de la partid, Celmare conservator cu nevestele altora dupa el, de ce nu apare in poza de grup? Ori................??????????
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.