Educație

Festivalul de poezie ”Emil Botta” bate la uşă

Valentin Muscă
21 aug 2013 2098 vizualizări
Ediţia a II-a Festivalului Naţional de Poezie ”Emil Botta” va avea loc pe 14 şi 15 septembrie a.c. la Adjud

Ca şi la ediţia precedentă, manifestarea va fi organizată de Casa de Cultură ”Tudor Vornicu” din localitate şi va cuprinde un moment dedicat nemuritorului Emil Botta, recitaluri de poezie, lansări de carte, dezbateri pe teme culturale şi nu în ultimul rând clipe emoţionante, generate de revederea scriitorilor. ”Ediţia din acest an va debuta sâmbătă, la orele 14, cu un remember Emil Botta. În prima zi vor fi lansate următoarele lucrări: Gheorghe Mustaţă, ‹‹Simbolul mărului în literatura română››; Apostu Vultureanu, ‹‹Ecoul geamănului››; Valentin Tălpătaru, ‹‹Cu amurgul în lesă›› şi Culiţă Ion Uşurelu, ‹‹Scriitori contemporani vrânceni în interviuri››. A doua zi, începând cu orele 11, vor fi decernate premii şi diplome şi va fi lansat volumul antologic ‹‹Punctul de întâlnire. Adjud 580››, care cuprinde o selecţie din poemele scriitorilor Adrian Botez, Paul Spirescu şi Liviu Ioan Stoiciu”, ne-a spus prof. Ion Catană, directorul Casei de Cultură din Adjud. Manifestările se vor desfăşura în sala mică a aşezământului cultural care poartă numele unuia din cei mai cunoscuţi jurnalişti români – Tudor Vornicu. (V. MUSCĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.