Educație

Pricopie: Din anul şcolar 2013/2014 vor fi evaluări naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Ziarul de Vrancea
20 aug 2013 1157 vizualizări
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat, marţi, la Eforie, că începând din anul şcolar 2013/2014 vor exista evaluări naţionale şi la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, el spunând că este necesară o astfel de măsură în condiţiile în care până la clasa a VIII-a nu există nicio evaluare.

 

"Este vorba de sistemul de evaluare periodică, evaluarea la clasa a II-a, la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a. Este o idee veche, nu am venit eu cu ea la Ministerul Educaţiei, este o idee pe care instituţiile specializate în ştiinţele educaţiei din ţară şi din străinătate o studiază de ani de zile, iar principalul motiv pentru care trebuie să introducem această evaluare este acela că noi, în sistemul nostru de educaţie, până la clasa a VIII-a nu avem nicio evaluare de sistem. Evaluarea naţională este prima evaluare după ani buni de şcoală. Să nu ne mirăm când constatăm că 25 la sută din copiii noştri nu reuşesc să ia nota 5 la două examene. Mă rog, nu sunt uşoare, dar nu sunt nici grele, sunt examene de evaluare naţională, matematica şi româna, de la sfârşitul clasei a VIII-a", a declarat ministrul Educaţiei.

El a spus că în absenţa unor verificări şi evaluări de sistem este imposibil să fie făcute "calibrări de sistem", iar prin introducerea evaluărilor naţionale şi la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se poate urmări mai bine cum evoluează fiecare elev, dar şi dacă şi unde sunt probleme la nivel de şcoală, de clasă sau de elev.

"Acest sistem va deveni standard începând cu anul şcolar 2013/2014. Prin urmare, după câţiva ani de grădiniţă, după clasa pregătitoare, după clasa I, ajungem în clasa a II-a şi putem să vedem care este nivelul elevilor, iar informaţiile respective le putem folosi pentru a vedea unde avem vulnerabilităţi, unde sunt probleme, la nivel de şcoli, la nivel clase, chiar la nivel de elev în raport cu ceilalţi elevi", a explicat Remus Pricopie.

El a făcut aceste declaraţii la Eforie Sud, la deschiderea Şcolii de Vară pentru dascălii români din ţară şi de peste hotare. La acest eveniment, care se desfăşoară până sâmbătă, sunt prezente aproximativ 260 de cadre didactice din 27 de judeţe şi din Bucureşti.

 

www.mediafax.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.