Educație

Directorul cu “46 de ani de catalog” nu se teme de demitere

Ziarul de Vrancea
19 aug 2013 2480 vizualizări
Profesorul Ionel Neculai Goleanu de la Măicăneşti crede că anumite “nimicuri intelectuale” din comună vor schimbarea sa din fruntea şcolii, însă susţine că nu ar fi motive reale pentru o asemenea decizie

Directorul Şcolii gimnaziale din comuna Măicăneşti, profesorul Ionel Neculai Goleanu, care se luptă de ceva timp cu zvonuri privind schimbarea sa din funcţie, spune că Inspectoratul Şcolar Judeţean nu ar avea motive reale să-l demită, aşa cum s-a vehiculat, ba chiar îi invită pe inspectorii şefi să-l cerceteze inclusiv la „vicii”, după ce pe forumurile ziarelor locale au apărut anumite informaţii care creditau asemenea comportamente „cu grade alcoolice” din partea sa. Profesorul Goleanu spune că are în spate „46 de ani de catalog” şi a fost o vreme şi inspector şcolar şi ştie cum să managerizeze o şcoală. Totuşi, admite că în localitate sunt oameni care nu-l iubesc, de aici şi zvonurile care circulă neîncetat de anul trecut privind anumite comportamente nedemne de un cadru didactic pe care le-ar credita. “De cinci ani cuiva nu-i convine că sunt eu director, deja s-a intrat în sfera patologiei pentru că mereu mi-au căutat nod în papură, nu mi-au găsit şi tot continuă. Aceştia care au pierdut ce n-au caştigat în Măicăneşti acum dau în şcoală. Eu le spun acestor oameni nimicuri intelectuale. Aceşti oameni nu realizează că în acest fel denigrează şi munca lor. Eu chiar fac parte din categoria celor care îşi iubesc şi şcoala şi comuna şi încă nu am terminat ce mi-am propus să fac din această unitate şcolară.”, ne spune profesorul Goleanu, care mai are doi ani pană la pensie şi care, în acest context, a sintetizat într-o parabolă a unui ganditor armean încercările de îndepărtare a sa: „Cand lupul îmbătraneşte latră javrele”. Profesorul Goleanu este programat astăzi la interviul organizat cu directorii de şcoli la sediul Inspectoratului Şcolar, însă spune că nu are emoţii de nici un fel pentru că şi-a făcut bine treaba. Sursele noastre spun că cei care-i „poartă sambetele” directorului au fost cu jalba-n proţap pană la conducerea Inspectoratului Şcolar în încercarea de a rezolva „situaţia de la Măicăneşti”. De partea celalaltă, profesorul Goleanu spune că toate unităţile şcolare din Măicăneşti sunt pregătite pentru începerea anului şcolar, fiind igenizate corespunzător şi aprovizionate cu lemne pentru iarnă, totul cu sprijin de la primărie şi parţial şi de la Inspectoratul Şcolar. În şcolile din Măicăneşti învaţă 372 de copii, de care se ocupă un colectiv de 30 de cadre didactice. Marea majoritatate sunt profesori titulari. Profesorul Goleanu ne-a declarat că anul trecut şi cei care au venit pe suplinire au fost cadre didactice calificate, cu excepţia a două situaţii. La şedinţa publică din 28 august urmează să se decidă ce cadre didactive îşi vor completa normele la şcoala din Măicăneşti în noul an şcolar. Ultima reabilitare serioasă a şcolii de centru din Măicăneşti a avut loc în 2006, aşa că unitatea aşteaptă vremuri mai bune în materie de finanţare. (Camelia MARIN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
Berila, acum 792 zile, 17 ore, 40 minute, 33 secunde
E un betiv ordinar,bea de stinge si nu face nici o ora,ca sta in bodega la silica si bea votka in cana de ceai.
Berila, acum 1554 zile, 14 ore, 52 minute, 22 secunde
Un cabotin care nu prea are legatura cu educatia. Nu trebuie judecat politic ci profesional!
anonim, acum 1554 zile, 17 ore, 29 minute, 4 secunde
vrei si director domnule Cornel Goleanu?e unchiul tau...si fost coleg cu tatal tau?ai luptat politic pentru toate functiile din com. Maicanesti si de bun ce esti nu ai obtinut niciuna..singura ta citeste integral
jiani, acum 1555 zile, 1 ora, 9 minute, 52 secunde
Ce 46 de ani,ce inspector?Afost inspector un an si a fost destituit.Pentru ce?Grade mari si miros de fuste mai mult. In rest... povestea cu lupul i se potriveste,a fost pus paznic la stana.Poate nu se citeste integral
neutru', acum 1555 zile, 7 ore, 2 minute, 1 secunda
Este foarte simplu pentru conducerea ISJ Vrancea sa afle adevarul, problema este sa doreasca acest lucru. Daca e bun, sa ramana, daca are vicii, sa plece. Ce este asa de greu.
septimiu, acum 1555 zile, 15 ore, 4 minute, 49 secunde
Nu conteaza ca directoru-i bun;daca politicul o cere si javrele latra taaaaaaaaaaaaa-aaa-a-re, el va fi inlocuit. Pe ISJ il doare-n cot de elevi si de prestigiul Scolii. Cei care au dovedit ca latra citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.