Brancovenii, o familie de martiri
Uluiţi de pelerinajele de Sfanta Marie Mare şi de exteriorizarea sentimentelor religioase prin marşurile de credinţă pe care creştinii le fac în fiecare an în ajunul „Adormirii Maicii Domnului” trecem cu vederea că a doua zi după sărbătoarea pelerinajelor, în calendarul ortodox pomenim martiriul familiei Brancoveanu. Dacă vreodată ni s-ar cere să dăm exemplul unei tragedii ieşită din comun, probabil tragedia familiei Brancoveanu ar fi cel mai nimerit exemplu. Din păcate, tragedia acestei familii este puţin cunoscută şi rareori adusă la cunoştinţa generaţiei născută după 1989. Noua generaţie de regizori postdecembrişti a devenit celebră în Occident cu filme care descriu situaţii scabroase sau disecă la infinit viaţa fostului dictator, dar niciun regizor nu a avut ideea turnării unui film cu viaţa unuia din cei mai importanţi domnitori romani: Constantin Brancoveanu(1688-1714). Creatorul unui stil arhitectonic care-i poartă numele, ctitorul unor bijuterii arhitectonice medievale, domnitorul Constantin Brancoveanua reuşit într-un sfert de veac să ridice prestigiul ţării Romaneşti la nivel european şi să închege relaţii diplomatice şi militare cu marile puteri Occidentale. În acelaşi timp, ţara a cunoscut o prosperitate economică nemaiîntalnită, ceea ce s-a tradus prin acumularea de mari averi în mainile boierimii. Pentru toate aceste motive şi întrucat devenea din ce în ce mai puţin controlabil, turcii l-au detronat în 1714, au introdus domnitori fanarioţi, şi l-au dus împreună cu familia la Constantinopol. După lungi torturi în care au aflat de la domnitor locurile unde depozitase uriaşa avere, pentru a-l umili, după modelul aplicat şi altor principi din ţările balcanice, turcii au vrut să-l treacă la religia musulmană. Deoarece a refuzat, în ziua de 15 august 1714, de „Adormirea Maicii Domnului”, sultanul a pus să fie tăiate capetele fiilor săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a ginerelui său Ianache Văcărescu, în faţa sa şi a mamei acestora, Doamna Maria. La sfarşit a fost decapitat şi domnitorul, punand capăt unei drame unice în istoriografia romanească. Ar trebui ca aceste momente să fie aduse la cunoştinţa celor care domnesc în această ţară pentru ca tragedia familiei Brancoveanu să-i facă mai buni şi să-i determine a se gandi şi la norodul peste care domnesc. Păcat că aceste exemple sublime ale demnităţii neamului romanesc nu sunt colportate de mass-media pentru ca generaţia născută cu laptopul în cristelniţă să afle că pe acest teritoriu au fost candva şi conducători demni şi viteji. (Valentin MUSCĂ)