Educație

Profesor cu telefonul mobil … între picioare la examen

Ziarul de Vrancea
31 iul 2013 1768 vizualizări
Trei dintre candidaţii eliminaţi pentru tentativă de fraudare a examenului de titularizare erau în aceeaşi clasă, iar unul s-a autodenunţat u “Nu înţeleg cum un profesor cu experienţă la catedră să nu respecte regulile unui examen. Păi ce pretenţii mai are de la elevi?”, se întreabă preşedintele centrului de examen, Marius Poll

Cu telefonul mobil între picioare! Aşa a fost prins unul dintre candidaţii la examenul de titularizare. Potrivit membrilor comisiei de examinare, cadrul didactic a fost observat de un profesor asistent şi poftit afară din examen. Un alt candidat eliminat avea telefonul pe bancă, altul a motivat că s-a uitat cat este ceasul, iar al patrulea eliminat s-a autodenunţat. Patru candidaţi  au fost eliminaţi marţi de la examenul de titularizare în învăţămant, fiind găsiţi cu telefoane mobile asupra lor, aspect interzis prin regulamentul de desfăşurare a acestuia. Deşi la discipline diferite: geografie, educaţie fizică, informatică şi învăţători, trei dintre cei patru se aflau în aceeaşi clasă. Ei au fost văzuţi de supraveghetori manevrand telefoanele mobile la scurt timp după ce s-au desfăcut plicurile cu subiecte. Unul dintre aceştia avea telefonul aşezat pe scaun între picioare, potrivit membrilor comisiei de examen. Toţi cei patru au susţinut examen la Colegiul Tehnic “Valeriu D. Cotea” din Focşani. Deşi nu s-a putut face dovada fraudării concrete a examenului, cei patru au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. “Am fost sesizat că trei candidaţi au intrat cu telefoanele în sală. Am mers la Colegiul “Cotea”, am vorbit cu ei şi am aplicat prevederile articolului 5, alineatul 15 din procedura 276 de desfăşurare a probei scrise. Potrivit acesteia, prezenţa telefonului este interzisă, nu se fac concesiuni”, ne-a declarat preşedintele centrului de examen, profesorul Marius Poll.

Cei patru au cerut înţelegere de la comisia de examen

Cei patru ar fi cerut înţelegere de la comisie, motivand că nu ar fi ştiut faptul că nu aveau voie în sală cu telefoane mobile. Marius Poll consideră că este exclus ca asistenţii din sală să nu le fi spus despre interdicţie. “Li s-a făcut instructajul. Este imposibil ca de la ora 9,00, de cand s-a permis intrarea în sală, şi pană la ora 10,00, cand s-au dat subiectele, asistenţii să nu le fi spus. Au fost trei asistenţi în fiecare clasă. În plus, candidaţii au fost în sala de bagaje, unde şi-au lăsat genţile şi unde li s-a spus să-şi lase şi telefoanele. Nu înţeleg cum un profesor la 40 de ani, cu experienţă la catedră, să nu respecte regulile unui examen. Păi ce pretenţii mai are de la elevi?”, se întreabă preşedintele centrului de examen. Potrivit profesorului Marius Poll, fiecare dintre cei patru a venit cu cate o motivaţie puerilă: nu au ştiut de prevederea regulamentului, îl foloseau pe post de ceas sau au crezut că dacă au telefonul închis nu li se întamplă nimic. “Este neplăcut şi dureros”, declară şi inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Luminiţa Balaban, preşedintele comisiei judeţene de desfăşurare a examenului de titularizare. Procedura desfăşurării examenelor este aceeaşi atat pentru elevi, cat şi pentru cadrele didactice. “Sunt cadre cu experienţă care au participat de nenumărate ori ca supraveghetori la examenele naţionale. Cunosc foarte bine procedura”, a precizat inspectoarea Luminiţa Balaban. Cei patru au pierdut dreptul de a preda în anul şcolar 2013 – 2014, dar pot participa la concursul de titularizare de anul viitor. Vrancea se află printre judeţele cu cei mai mulţi candidaţi eliminaţi din examen, după Mehedinţi – 8 şi Constanţa 5. În total, la nivel naţional 53 de candidaţi au fost scoşi din examen din cauza unor tentative de fraudă. Anul acesta Inspectoratul Şcolar Judeţean scoate la concurs 700 de posturi, dintre care numai 86 sunt titularizabile. Pentru aceasta s-au bătut 489 de candidaţi. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.