Info-educaţie: Ataşament. Distribuirea candidaţilor la titularizare pe săli
Acesta se desfăşoară marţi, 30 iulie, într-un singur centru judeţean, pentru a fi eliminate situaţiile de anul trecut cand profesori cu note peste 9 nu s-au putut titulariza întrucat în centrul în care au susţinut examen nu erau posturi libere pentru disciplina lor, iar în alte centre posturile au intrat la suplinire deoarece nu s-au obţinut note de minim 7, cat prevede metodologia. Examenul de marţi va fi susţinut atat la CNC cat şi la Colegiul Tehnic “Valeriu D. Cotea”, pe discipline de învăţămant. Anul acesta sunt aproximativ 550 de candidaţi pe 700 de posturi disponibile, dintre care însă numai 84 sunt titularizabile, cu viabilitate mai mare de 4 ani, restul fiind scoase la concurs pe perioadă determinată. În ataşament găsiţi repartizarea pe săli a candidaţilor la examenul de titularizare 2013. (M. V.)
Astăzi începe Concursul “InfoEducaţie”
Astăzi începe la Gălăciuc a XX-a ediţie a Concursului Naţional “InfoEducaţie”. Acesta reuneşte 168 de elevi din 29 de judeţe, precum şi din Republica Moldova, cei mai buni informaticieni calificaţi în urma etapelor şcolare judeţene. Concurenţii au ajuns aseară în tabăra din Munţii Vrancei, urmand ca astăzi să participe la şedinţe tehnice şi seminarii. Probele de concurs se vor desfăşura marţi şi miercuri, pentru toate secţiunile: soft utilitar, soft educaţional, pagini web, multimedia, roboţi. Există şi un concurs open, pe echipe, ce se va desfăşura pe parcursul a 24h, ce constă în realizarea unei lucrări software complexe pe o temă dată. Lucrarea îmbină elemente de proiectare, programare şi design. La Gălăciuc vor ajunge săptămana aceasta specialişti IT de la marile companii ale lumii, dar şi scriitorul şi jurnalistul Alexandru Mironov, fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu, precum şi Adrian Şonka - directorul Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, care va organiza o seară de observaţii astronomice. Preşedintele juriului este Sabin Buraga – conf. dr. al Universităţii “Al. Ioan Cuza” din Iaşi. (M. V.)
Fisiere atasate













