Educație

Antologie de poezie, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Botez şi Paul Spirescu

Valentin Muscă
26 iul 2013 2045 vizualizări
Cei trei adjudeni publică împreună o carte cu poeme, “Punctul de întâlnire Adjud - 580”, care a văzut lumina tiparului cu ocazia aniversării oraşului de pe Trotuş.Prefaţa volumului semnată de criticul Mircea Dinuţ este ultimul său studiu antum.Lucrarea va fi lansată în toamnă, însă ziarul nostru vă dezvăluie în avans cateva dintre poeziile din volum

Iată o antologie de zile mari, bilingvă, cu nume mari, editată la un moment aniversar, un volum care aduce înaintea cititorilor trei din poeţii reprezentativi din fostul ţinut al Adjudului: Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Botez şi Paul Spirescu. Trei oameni, veniţi din zări diferite, care s-au întâlnit în Adjud, de unde şi numele volumului : “Punctul de întâlnire Adjud – 580” (Ed. DocuCenter, Bacău, 2013), editat în pragul împlinirii a şase secole de atestare documentară a municipiului de pe Trotuş. Pe lângă frumuseţea gestului profesorului Ion Catană, directorul Casei de Cultură “Tudor Vornicu” din localitate, iniţiatorul şi editorul volumului, antologia se bucură de o prefaţă de excepţie, aşa cum se cade unei lucrări despre trei poeţi intraţi în Istoria Literaturii Române, fiind redactată de critiul Mircea Dinuţ în ultimile sale clipe de viaţă. “Având un număr considerabil de pagini (peste 300!), volumul reuneşte în paginile sale, pe lângă poeme, şi o selecţie din lucrările plastice ale pictorului adjudean Vasile Anghelache. Mai trebuie spus că volumul se bucură de prefaţa regretatului critic vrâncean Mircea Dinutz”, ne-a spus poetul Paul Spirescu. Antologia “Punctul de întâlnire Adjud – 580” este editată cu ocazia aniversării a 580 de ani de atestare documentară a municipiului Adjud şi va fi lansată în luna septembrie, la Festivalul Naţional de Poezie, “Emil Botta”. Mai multe amănunte despre acest volum vom oferi cu ocazia lansării acestuia. Până atunci prezentăm un fragment reprezentativ din prefaţa volumului: “În concluzie, deşi nu putem discuta în termeni definitivi în condiţiile în care cei trei poeţi ai Adjudului, prezentaţi succint mai sus, au o operă în continuă desfăşurare, îndrăznesc a spune că ei reprezintă oraşul moldav, aflat la întretăierea atâtor drumuri, într-un mod mai mult decât onorabil, chiar la un nivel superior colegilor din perioada interbelică, instalaţi confortabil în istoriile şi în dicţionarele literare, asumându-mi toate riscurile pentru această judecată de valoare”, conchide criticul Mircea Dinuţ. Cei trei autori au obţinut premii naţionale la diferite concursuri de profil. Cel mai premiat de anul acesta este Liviu Ioan Stoiciu, care, în afara Premiului „Cartea de poezie a anului 2012” pentru volumul „Substanţe interzise”, a mai primit Premiul de Poezie „Virgil Mazilescu” (Slatina), Premiul Naţional de Poezie „Mircea Ivănescu (Sibiu) şi Premiul de poezie al revistei „Mişcarea Literară” (Bistriţa). (Valentin Muscă)


Iată cateva dintre poemele adunate în cartea “Punctul de întâlnire Adjud – 580”

Adrian Botez

Taina fără de păcat

că am iubit – e-o taină fără de păcat:
nici îngeri n-am trezit în aiurare!
au fost o boală şi cutremurare
şi cruci de păsări – mii – am împăcat
doar doi apostoli m-au ghicit a vrere
pe drumul de mâhnire spre Emaus:
s-au bucurat ca de o revedere
şi mi-au zâmbit spre-apropiat repaus...
ce-a fost o taină – va muri în taină
o floare lunecând petale-n vis:
lumina verii n-o ascunzi sub haină
eu – totuşi – îmi ascund taina sub scris...
...acolo-i timpul când Hristos cu mine
întrezărit-am golgotele crine...

Carmina Burana

pe vitralii suspină culorile sfinţilor
vibrează o gheară
solemnă copită – cântecul măsoară
în lungime – altarul
şi încearcă adâncimea potirului
diavoli şoptind a fecioară
îngeri – verzi de venin – ard pe pereţi:
tifle de icoane
Sfântul Spirit: prins în menghina
dintre două cuvinte – de-a-ndoaselea
fornăite
se zbate aripa de flaut – se-nmoaie
şi-atârnă între colţii Fiarei năpustite-n altar
Cristul olog iese pe burtă
din - mut – rânjetul liliacului
Maica Lui: n-are cine s-o şteargă
pe buze – de încolăcitele vome
să-i şteargă din ochi
desfrânata privire spre păroşenia sfinţilor

Ars Poetica

toate le avem de vorbit – eu şi Dumnezeu
ridicăm capacele cuvintelor – strâmbăm cumplit din nas
azvârlim peste umăr – şi vinul trezit
şi pocal
astfel încep furtunile de vară – durerile de facere ale munţilor
delirul tot mai înalt – al spumelor mării
în final – Dumnezeu
somnoros – se culcă pe braţul meu
drept: dintr-odată
prind să-mi tremure sub deget – fosforescent
Literele
orice drum – purgatoriu:
aurore boreale – colburile
se înalţă
orice pas: călcarea unui păcat: sunt
plin de muşcăturile disperate ale păcatelor – care
se afundă – schelălăind – sub ţărână
cicatricile ochilor – privesc : încă
nu zăresc – cerul


Paul Spirescu

Epitaf


Paul Spirescu este beat prieteni
alcoolurile-ntregii lumi îi gem în sânge
uitaţi-vă la el cât e de singur
şi cum şi-atunci când râde parcă plânge
scuipaţi-i sufletul şi alungaţi-l
daţi-i cu pumnii peste ochi şi peste gură
să nu-l lăsaţi să vă împută visul
cu visul lui pribeag de căzătură
prin somn ungeţi-l cu noroi la tâmple
luaţi-i prin somn bocancii din picioare
el nu mai are nici un simţ anume
şi nici nu-l doare ceea ce îl doare
când spune că-ntr-o noapte blestemată
l-a spânzurat de un copac pe Dumnezeu
nu-i daţi crezare domnilor prieteni
Paul Spirescu e un derbedeu
nu-i daţi nimic nici haine nici bucate
nici un culcuş nici apă de izvoară
Paul Spirescu e nebun prieteni
Paul Spirescu merită să moară!

Schiţă pentru un autoportret

Eu, prinţ al clipei şi-mpărat temut
al tuturor erorilor din univers
din mâlul casei pururea născut
şi aruncat pe-un colţ de zbor invers
cu braţele-nnodate la un pol de frig
şi ochiul stâng în dreptul răsturnat
când mă străpunge-un fulger şi mă-nfior şi strig
şi mă adun pe-o emisferă de păcat
eu, prinţ al clipei şi duşman de moarte
al tuturor destinelor care ne pasc
rebel şi singur şi sălbatic foarte
aştept un singur gest ca să mă nasc!

Al treilea refuz

Prea uşor v-aţi obişnuit
cu duhoarea abstractă a stârvului meu
domnilor temniceri!
veniţi dimineaţa de prin cartierele rău famate
îmi spuneţi salutare şi-mi povestiţi
despre amantele voastre paralitice
vă sorbiţi apoi raţia zilnică de indiferenţă
cu care v-aţi obişnuit încă din vremea
celui de-al doilea război mondial
şi eu
mă gudur câineşte pe lângă voi
vă sărut respectuos degetele superioare
de la membrele inferioare
vă urez să vă trăiască o mie de ani
odraslele voastre internate în azilul
de debili mintali
şi dintr-o dată celula e invadată
de fantome ale bunului simţ
şi dintr-o dată frigul îmi curentează oasele
şi dintr-o dată încep să vă rog
daţi-mi o haină mai groasă
domnilor temniceri
căci altfel îmi îngheaţă versurile
pe buze...
pe mâna voastră doar inelul meu străluceşte
ca o lacrimă de sânge a iertării...


Liviu Ioan Stoiciu

de ce

de ce m-am născut în românia şi nu într-o familie de tigri
din grădina zoologică,
de ce aici, unde am ajuns, nimic nu are sens şi de ce
lumina de acum s-a născut din
întunericul a ceea ce am fost eu 58 de ani, de ce întorci
capul, daca eu sunt înainte – îţi răspund:
„sunt aici şi acum fiindcă trebuia sa fiu aici şi acum”

Ultimul dram de candoare

bat câmpii, dau din cap, sunt prăpăstios, am
ajuns la capătul puterilor? Mă
opresc: în faţa mea, cu un păhărel de lemn, o fetiţă vinde
seminţe de bostan, prăjite, „doriţi de 5 lei?”
Aprob. Plec, aplecat de spate.
Învins, la Bucureşti. Sunt o bucată de fier spongios,
fierbinte, o bucată dusă sub un şopron,
aşezată pe o piatră mare, lovită cu nişte ciocane şi
transformată în vârf negru de săgeată?
Să ferească Dumnezeu să mă întorc eu împotriva
dumneavoastră, spun: oprit
iar, de data asta în faţa unor rădăcini care
te vindecă de orice boală, întinse pe o pătură, rădăcini
din pădure, curate, cumpăraţi? Vindecă
şi sufletul, aud râzând o doamnă. Depinde: dacă sunteţi
îndrăgostită… La vârsta mea,
domnule, femeile încalecă boi împodobiţi, purtând
burdufuri de piele pline cu apă, pe arşiţă –
e o reverberaţie? Nervul auzului îmi retransmite vibraţiile
la creier. Arşiţă
a sufletului impregnat cu evenimente trecute: bat câmpii,
îmi vine să mă omor.
Mi-am pierdut şi ultimul dram de candoare…

Cum e scris, aşa va fi

mă ard obrajii, îmi cauţi sursa de energie, aici nu, aici
nu, ar trebui să-mi smulgi inima
întâi, să faci scurtcircuit, după care să-mi suceşti
gâtul şi să spui că: s-a încurcat în poartă
cu gâtul…
Cine ştie ce e în capul tău, îmi spui: recunoscând
că nu degeaba mă ard obrajii –
viziunea s-a schimbat. Cum e scris, aşa va fi. A fost
recalculată orbita asteroidului SG 344,
care la 21 decembrie 2030 va lovi Pământul, câţi ani vei
avea tu atunci? 80, e
clar, nu mai prinzi spectacolul… Eşti
bolnav.
Am buzunarele pline de gâze
şi gărgăuni, adunate din ierburi, care mişcă: mă
excită – pe tine, nu? Recunoaşte
că asta simţi! Nu
te apropia de mine! Îmi deschizi odată cartea aia deasupra
capului? La săvârşirea Sfântului Maslu…


Miroase a frumuseţe

vor mai găsi din mine fragmente. Poate. Fragmente
incluse în fragmente de la
o moară de mână din secolul al III-lea după Hristos.
Să zicem. Când o fi. Până ce
mă voi risipi cu totul, sărut mâinile: să nu mai ai
timp să citeşti nici
măcar o scrisoare… Încotro? În direcţie opusă: „trenul
rapid din direcţia Iaşi are o întârziere de 15
minute”, ce mai faci, Vale-Deal? Bine:
îţi priveam, curios, cizmele! Până să ridic ochii.
Cizme de damă bătute în pietre, cu
toc ascuţit, bravo… Tu eşti unul dintre cei care nu
vor nicicum să tacă, ai iar necazuri? Nu
s-a schimbat nimic după Revoluţie. Mai scrii?
Dau din cap şi privesc printre aguzi,
printre gene, în depărtare, de pe peron la vagoanele
marfarelor, la tot felul de dihănii
oprite în staţie, la Focşani… Îţi poţi imagina? Nu mă
mai simt bine singur, dragă, numai
cu mine însumi: va trebui să dispar, „vorbeşti
singur”, asta e ideea, de ce nu te
îndrăgosteşti şi tu de cineva? De cine. De ce nu pleci
în străinătate? Nu înţelegi, lasă. La revedere.

O locomotivă electrică ţiuie,
apropiată. Ah, intrigantă ce eşti: mult timp
am rămas cu un nod în gât. Miroase în continuare a moarte
a mea în aer – miroase a frumuseţe.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
BASIL, acum 1791 zile, 6 ore, 26 minute, 52 secunde
Epitaful lui Spirescu este real dar este un nume in Adjud multe generatii a trecut prin fata lui .FELICITARI D-LE PROFESOR
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.