Educație

„Doctorul fără de arginţi”, ridicat în slăvi la Spitalul Mare

Raluca Manolache
23 iul 2013 1783 vizualizări
Spitalul îşi serbează patronul spiritual la capela unităţii

Spitalul Judeţean din Focşani îşi va serba pe 27 iulie patronul spiritual, pe “Sfantul Pantelimon”, cunoscut popular sub numele de „doctor fără de arginţi”. Se va organiza şi hramul Bisericii „Sfantul Pantelimon“, care este amplasată în curtea spitalului şi este destinată în special bolnavilor şi rudelor acestora. Preotul paroh Ion Gherman spune că vineri seara se va face slujba Vecerniei, iar sambătă se va săvarşi sfanta Liturghie şi Parastasul. Cu această ocazie vor fi pomeniţi doctorii, asistenţii, infirmierele şi cadrele auxiliare care au muncit la Spitalul din Focşani, dar care nu mai sunt printre noi. Şi bolnavii se vor bucura de această zi pentru că preotul şi enoriaşii bisericii intenţionează să le ofere celor de pe patul de spital pachete cu produse alimentare. Credincioşii care au posibilităţi financiare şi se gandesc şi la semeni pot face donaţii care vor ajunge la pacienţii din spital. „Facem cunoscut tututor vrancenilor că pe 27 iulie este sărbătoarea închinată Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, ocrotitorul medicilor şi tămăduitorul bolnavilor. Este unul dintre doctorii fără de arginţi, cunoscut în lumea creştină”, a spus preotul Ion Gherman. Sfantul Pantelimon, ocrotitor al medicilor şi tămăduitor al bolnavilor, este sărbătorit, din anul 303, anul morţii sale, pe data de 27 iulie. S-a născut în anul 284 în oraşul Nicomidia şi a primit la naştere numele de Pantoleon, care înseamnă “cel în toate puternic ca un leu”. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.