Educație

Elevii din Mărăşeşti merg la şcoală şi în vacanţă

Ziarul de Vrancea
22 iul 2013 718 vizualizări
Elevii Şcolii 2 Mărăşeşti merg şi în vacanţă la şcoală, dar nu pentru a participa la cursuri, ci pentru a frecventa Şcoala de vară, organizată de cadrele didactice pană la finele acestei săptămani.

Dascălii au pregătit un program divers tocmai pentru ca elevii să nu se plictisească şi mai ales să înveţe lucruri noi, care să le suscite interesul. Astfel, timp de trei ore în fiecare zi,  30 de elevi participă la activităţi tematice, cursuri de lectură şi teatru, activităţi sportive şi concursuri. „Aceaste  cursuri  pe  care  şcoala noastră le  organizează  prin  tradiţie  anual, se  bucură  de  mare  succes. Părinţii  sunt  liniştiţi  pentru  că  au  copii  supravegheaţi şi învaţă lucruri  utile. Cadrele didactice, peste 15 , care au  lucrat voluntar în toată acestă  perioadă, sunt încântate şi motivate de entuziasmul copiilor. În sistemul de învăţământ, atât de hulit în ultima  perioadă, se  mai  petrec şi lucruri  frumoase, de acest  fel, cu  oameni  dăruiţi  profesiei”, ne-a declarat directorul Şcolii 2 Mărăşeşti, profesoara Mirela Novetschi. Primăria Mărăşeşti a anunţat că va premia participanţii la această activitate prin sponsorizarea unei excursii. Premierea, la care sunt aşteptaţi şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar, va avea loc joi, 25 iulie. (M. V.)
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.