Benedict de Nursia, patronul Europei
După detronarea tânărului Romului Augustulus (ultimul împărat roman de Apus) şi ocuparea Romei de către mercenarii germani conduşi de Odoacru, în 476, un haos generalizat a cuprins Occidentul, încât marii învăţaţi şi oamenii de ştiinţă au părăsit oraşele, debutând faimosul exod către provincie şi începutul Evului Mediu. În acea perioadă, când bibliotecile nobililor erau arse de mercenari şi milenii de gândire riscau să dispară, Benedict a avut ideea fondării Mănăstirii Monte Casino, nu doar ca o retragere din calea barbariei, ci mai ales ca un mijloc de salvare a culturii antice şi creştine. Pe lângă regulile monahismului clasic, grec şi latin, din care s-a inspirat, sfântul Benedict a rezervat, ca spaţiu şi timp, un loc deosebit studiului, cercetării textelor, traducerii, copierii, multiplicării şi difuzării acestora. În felul acesta, scriptoriul benedictin a fost elementul de legătură între antichitate şi evul mediu şi a permis acel translatio al culturii antice către epoca în care, Carol cel Mare va revigora cultural Occidentul.
Sfântul Benedict de Nursia
Pentru armonia dintre rugăciune şi muncă (ora et labora) tipică mănăstirilor benedictine, Benedict a fost declarat de Biserica Apuseană, patron spiritual al Europei şi protector al şcolilor. Monument emblematic al istoriei şi culturii Occidentale, Mănăstirea Monte Casino a fost distrusă de bombardamentele americane spre sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial. Prin armonia vieţii monahale, modelul benedictin a influenţat atât Occidentul cât şi Orientul şi rămâne după 15 secole, mereu actual. Kitschurile de pensiuni monahale din România începutului de veac XXI ar avea multe de învăţat din modelul benedictin, mai ales că la baza acestuia stau „Regulile” Sfântului Vasile cel Mare. Cu atât mai mult cu cât monahismul românesc din zilele noastre pare să fi pierdut idealul monahal, iar o parte din mănăstiri au devenit staţiuni de odihnă pentru turişti la sfârşit de săptămână. Or, idealul monahal, de la sfinţii Antonie, Vasile cel Mare, Benedict de Nursia, Vasile de la Poiana Mărului şi Gheorghe de la Cernica, este îmbinarea armonioasă dintre muncă şi rugăciune! (Valentin MUSCĂ)