Educație

Sala de repetiţii la Colegiul “Edmond Nicolau” finanţată de americani

Ziarul de Vrancea
21 iun 2013 2342 vizualizări
“Sala “celorColegiul Tehnic “Edmond Nicolau” din Focşani a marcat ieri finalizarea proiectului “Împreunţă pentru educaţie şi recreere”, care a însemnat de fapt realizarera unei săli de repetiţii realizată în urma derulării unui program al Asociaţiei Romani Criss, intitulat “Implicare civică şi dialog pentru tineri”. 7 arte” era candva o magazie

Proiectul a primit sprijin financiar din partea Departamentului de Stat pentru Minorităţi al SUA, care a alocat şcolii 1.500 dolari. Reprezentanţii colegiului focşănean au căutat şi sponsori pentru a pune în practică proiectul pe care l-au gandit. “Elevii au realizat un studiu în şcoală, în urma căruia a reieşit ceea ce îşi doresc ei. Anul trecut am realizat un teren de baschet, iar în acest an dorinţa lor a fost să realizăm o sală de dans pentru formaţiile colegiului şi pentru repetiţiile trupei de teatru. Am convins apoi conducerea liceului de necesitatea realizării acestei săli, apoi am scris proiectul. La începutul anului am aflat că acesta a fost aprobat, apoi am început munca”, a declarat profesorul Mihail Fasan, coordonatorul proiectului şi consilier educativ al şcolii. Acesta consideră că marele caştig al proiectului îl constituie implicarea elevilor pe care îi doreşte mult mai activi pe viitor. Sala “celor 7 arte”, cum a fost denumită, era candva o magazie, iar acum este de nerecunoscut. Toţi cei 14 elevi implicaţi în proiect, dintre care 7 de etnie rromă, cat şi profesorii care i-au coordonat, au primit de diplome de excelenţă din partea colegiului. O astfel de diplomă i-a fost înmanată şi inspectorului pentru minorităţi Ana Gavrilescu, cea care a adus proiectul Asociaţiei Romani Criss în judeţul Vrancea. “Programul este unul amplu şi a apărut în Vrancea în urmă cu doi ani. Atunci au fost selectate trei licee în care învaţă elevi de etnie rromă şi în fiecare s-au realizat proiecte de interes pentru elevi”, a declarat Ana Gavrilescu. În cadrul acestui program, Colegiul “Valeriu D. Cotea” a dotat cu materialele necesare sala de sport, iar Liceul “Eremia Grigorescu” Mărăşeşti a realizat o sală de cinema cu toată aparatura necesară pentru proiecţii. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.