Educație

Eminescu, omagiat la Şcoala „Nicolae Iorga”

Ziarul de Vrancea
14 iun 2013 558 vizualizări
Elevii Şcolii „Nicolae Iorga” Focşani l-au omagiat pe geniul literaturii romane printr-o serie de activităţi ce au cuprins un concurs tematic, expoziţii de desene inspirate din opera lui Mihai Eminescu şi un spectacol de cântece şi poezii eminesciene, în cadrul proiectului denumit „Şcoala – cetatea cunoaşterii”

Concursul „Şi totuşi, Eminescu...”, organizat ieri, prin care s-a marcat împlinirea a 163 de ani de la naşterea marelui scriitor, s-a adresat  elevilor din clasele V-VIII şi a avut ca punct de sprijin, potrivit organizatorilor, atât activitatea la clasă, cât mai ales stimularea activităţii individuale, suplimentare a elevilor. „În fiecare 15 iunie devenim părtaşi la nemurire, redescoperind în adâncul acelor cuvinte, „ce exprimă adevărul”, esenţa spiritualităţii româneşti. An de an vedem cum timpul nu rătăceşte pe cărări numele Lui, ci, dimpotrivă, cu fiecare trecere ni-l aduce mai aproape.Vibraţia acestui moment omagial se transmite şi dinspre sufletele tinere ale elevilor, care-i poartă lumina prin clipa de gând adresată întru retrăirea creaţiei sale”, a declarat profesoara Liliana Niţu, coordonatorul activităţii. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
organizatorii, acum 1646 zile, 18 ore, 51 minute, 15 secunde
ERATA Fara voie, in loc de 124 de ani de la moartea poetului s-a scris "163 de ani de la nasterea acestuia".
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.