Educație

Sală de cultură din donaţii la CSEI “Elena Doamna”

Ziarul de Vrancea
13 iun 2013 1400 vizualizări
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Elena Doamna” Focşani are de ieri o Sală de cultură proprie, realizată prin donaţia companiei BGS.

Societatea a realizat o campanie internă, cu mesajul “Un gest mic va aduce un zambet mare”, prin care angajaţii au donat cărţi ce au ajuns la Focşani unde a fost creată “Sala de cultură”. Cu ajutorul  AguaMOBDesign, la unitatea focşănerană a ajuns şi o bibliotecă nouă în care şi-au găsit loc donaţiile, iar elevii cu deficienţe de aici îşi pot petrece timpul liber citind la noile birouri ce întregesc acum noua sală. “Campania a plecat de la ideea că poveştile din cărţi reprezintă o referinţă pentru fiecare copil, aceştia identificandu-se cu personajele din ele. De aceea s-a dorit crearea de noi poveşti şi redarea unor zambete”, precizează reprezentanţii BGS. Sala a fost amenajată aproape de dormitoarele celor 318 copii ai şcolii, astfel încat aceştia să-şi poată petrece timpul liber lecturand. Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Elena Doamna” Focşani este cea mai veche şcoală specializată în recuperarea copiilor hipoacuzici din ţară, anul acesta împlinind 150 de ani de la înfiinţare. Şcoala a fost înfiinţată de Elena Cuza în anul 1863 cand aceasta a adus la Focşani primul colectiv de baieţi surdo-muţi pe care l-a constituit într-o sectie aparte în cadrul azilului care exista la acea vreme. Acesta a fost nucleul din care s-a dezvoltat treptat prima şcoală specială de stat pentru instruirea şi educarea copiilor lipsiţi de auz din ţara noastră. În prezent aici sunt şcolarizaţi copii cu probleme de auz din toată zona de Sud-Est a ţării, atraşi fiind şi de înfiinţarea în anul 2004  a şcolii postliceale cu specializarea optician. În toamnă unitatea de învăţămant va organiza o serie de evenimente menite să marcheze cei 150 de ani de existenţă a şcolii. (Mihaela VLĂDESCU) 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.