Astăzi ne salutăm cu “Hristos S-a Înălţat!”
Hristos S-a Înălţat! Acesta este salutul creştinilor în ziua Înălţării Domnului, atunci când reiterăm momentul în care Iisus Hristos, după 40 de zile de la Înviere, S-a înălţat cu trupul înviat la ceruri. Iată cum prezintă Sfânta Scriptură acest eveniment: ”Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu. Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: ‹‹Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile.›› Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: ‹‹Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel?›› El a zis către ei: ‹‹Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa, Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.›› şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: ‹‹Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.” (Faptele Apostolilor, I, 1-11) Acesta este episodul Înălţării descris în Faptele Apostolilor, din care aflăm că ucenicii lui Iisus aşteptau Duhul Sfânt, care va veni peste câteva zile când, la Cincizecime, va coborî peste ei, la Ierusalim, luând naştere Biserica. Altfel spus, Înălţarea este anticamera fondării Bisericii şi ultimul act al lui Iisus Hristos pe pământ. Ce a urmat ştim cu toţii: fondarea primelor comunităţi creştine la Ierusalim, călătoriile misionare în bazinul mediteranean şi până în India. Au mai urmat 3 secole de persecuţii, ”Edictul” de la Milano din 313 prin care s-a acordat libertate creştinilor, iar de la sfârşitul secolului IV creştinismul devine religie de stat. Din comunitarismul primelor secole de viaţă creştină au rămas doar frumoasele rânduri din Faptele Apostolilor şi scrierile Părinţilor şi Scriitorilor Bisericeşti! Imperiul Roman s-a încreştinat, la jumătatea secolului V, Roma a căzut sub barbari, iar locul Imperiului l-a luat, ca structură administrativă în Occident, Biserica romano-catolică. (Valentin MUSCĂ)