Educație

VIDEO!!!Sărbătoarea Crinilor la Biserica Romano-Catolică din Focşani

Ziarul de Vrancea
12 iun 2013 2378 vizualizări
Crinii sunt simbolul virtuţilor sfântului Anton de Padova şi o invitaţie pentru creştini de a duce o viaţă cumpătată Biserica Romano-Catolică din Focşani a fost ieri plină de oameni cu crini în mâini, florile preferate ale Sfântului Anton, patronul lăcaşului de închinăciune, şi care se sfinţesc cu această ocazie în cadrul unei liturghii speciale.

Copiii prezenţi au primit binecuvantarea preotului paroh Mihai Budău, prin mijlocirea Sfântului Anton, un model de predicare a Evangheliei prin cuvânt şi faptă. Preoţii spun că Sfântul Anton a avut o grijă deosebită pentru cei mici şi o iubire specială faţă de pruncul Isus. Ritul binecuvântării crinilor şi al copiilor este unul vechi în Biserică şi aşteptat cu emoţie de credincioşi. Crinii, florile predilecte ale Sfântului Anton, sunt semnul vieţii curate, oferite în totalitate lui Dumnezeu, după cum spun preoţii. Prin această ceremonie, crinii devin astfel simbolul virtuţilor sfântului şi o invitaţie pentru creştini la o viaţă dreaptă şi curată. De altfel, statuile sfântului sunt cunoscute prin faptul că Anton de Padova poartă un crin în mâna dreaptă, iar cu cealaltă mână îl ţine pe Isus aşezat pe Sfânta Scriptură. Sfantului Anton de Padova, unul dintre cei mai populari sfinţi ai Bisericii, este cinstit nu numai de creştinii catolici, ci şi de ortodocşi, musulmani şi de hinduşi. Preoţii spun că Sfântul Anton nu aparţine numai Bisericii Catolice, aşa cum în timpul vieţii sale nu a aparţinut numai unei anumite naţiuni. Mormântul său se află în Italia, la Padova, unde se pare că şi-a petrecut o bună parte din viaţă, însă de origine este portughez, născut la Lisabona, în anul 1195. Pentru virtuţiile sale, dar şi pentru că n-a ezitat de a-şi pierde viaţa pentru Hristos, în anul 1946 papa Pius al XII-lea l-a declarat pe sfântul Anton de Padova învăţător al Bisericii, cu titlul de "doctor evangelicus". Despre Sfântul Anton credincioşii spun că este “ajutorul săracilor şi găsitorul lucrurilor pierdute sau furate". (Z. V.)
Pe platforma webtv a Ziarului de Vrancea puteţi urmări imagini din interiorul Bisericii Romano-Catolice din Focşani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.