Educație

Info-Educaţie: Prima probă a bac-ului se finalizează astăzi

Ziarul de Vrancea
11 iun 2013 1001 vizualizări
Prima probă a examenului de bacalaureat s-a finalizat în aproape toate liceele. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), pană ieri la ora 15.00, peste 2.100 candidaţi au susţinut proba orală de limba romană

Astăzi este ultima zi a acestei probe ce se mai susţine doar în cateva licee, unde sunt mai mulţi elevi. Bac-ul s-a derulat în Vrancea fără probleme, la această primă probă fiind înscrişi 2.319 candidaţi. “Nu am avut raportate situaţii deosebite. Elevii au înţeles că nu au voie în sălile de examen cu niciun fel de mijloace de comunicare”, a precizat şefa IŞJ, Vasilica Zaharia. Următoarea probă este cea de evaluare a competenţelor digitale ce va avea loc în perioada 17 – 21 iunie. (M. V.)

Locuri epuizate la Grădiniţa 7 din Focşani

La Grădiniţa 7 Focşani, cele 20 de locuri libere la grupa mică pentru anul şcolar 2013 – 2014 au fost epuizate din prima zi. Conducerea Şcolii “Duiliu Zamfirescu”, în subordinea căreia se află grădiniţa, a decis ca înscrierile la această grupă să înceapă ieri, săptămana trecută avand loc reînscrierea preşcolarilor din grupele mijlocie şi mare. “Avem deja 35 de cereri pană astăzi (n.r. ieri), dar primim pană pe 21 iunie, potrivit metodologiei. Majoritatea solicitărilor sunt de la familii din circumscripţie, dar avem cateva şi din alte zone. Îi vom lua pe primii înscrişi pe listă şi vom aplica criteriile prevăzute de metodologie”, ne-a declarat ieri directorul Şcolii “Duiliu Zamfirescu”, Petrică Moraru. Potrivit acestuia, au fost şi părinţi care au dorit înscrierea unor copii mai mici de 3 ani, dar aceştia au fost îndrumaţi către creşe. (M. V.)

Premii la Concursul naţional “Raluca Ripan”

Doi elevi vranceni, care au participat zilele trecute la Concursul naţional de chimie pentru clasa a VII-a “Raluca Ripan” de la Iaşi, au obţinut menţiuni. Astfel: Tudor Dodoiu, elev al Colegiului Naţional “Al. I. Cuza”, pregătit de profesoara Alina Maiereanu, a obţinut menţiune MEN, iar Andreea Nicoleta Palade de la Şcoala “Duiliu Zamfirescu” a obţinut menţiune specială. Aceasta este pregătită de profesoara Ana Cişmaş. (M. V.)

Aprobări de excursii pentru elevii clasei a IV-a

Tot mai multe clase a IV-a solicită aprobarea Inspectoratului Şcolar Judeţean pentru realizarea unor excursii de final de ciclu de învăţămant. Acestea sunt, în cele mai multe situaţii, pentru o zi la Piatra-Neamţ sau Bicaz, sau chiar de două zile la Slănic Moldova. Oficialii IŞJ spun că excursiile trebuie programate la finele săptămanii, iar în cazul în care acestea au loc în timpul săptămanii, orele de curs trebuie recuperate. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.