Educație

Campanie pentru continuarea studiilor în randul elevilor rromi

Ziarul de Vrancea
9 iun 2013 1050 vizualizări
224 de locuri sunt disponibile în liceele vrancene, la clasa a IX-a, pentru elevii de etnie rromă

Absolvenţii de gimnaziu ce aparţin acestei etnii pot solicita Inspectoratului Şcolar Judeţean aprobarea unui astfel de loc, nu înainte însă de a obţine o recomandare de la Partida Romilor “Pro-Europa”, la care trebuie să-şi declare apartenenţa. Locuri rezervate pentru elevii rromi sunt în fiecare clasă, în număr de două, iar în acest sens reprezentanţii IŞJ şi ai Partidei Romilor desfăşoară Campania “Noi îţi dăm recomandarea” în cadrul căreia au avut loc întalniri cu rromii din  Tamboieşti, Bordeşti, Slimnic, Slobozia Bradului, Obrejiţa, Sihlea, Voetin, Adjud, Mărăşeşti, Focşani dandu-se 120 de recomandări. Zilele următoare se va merge la Odobeşti, Panciu, Suraia, Vulturu şi Vidra, absolvenţii de gimnaziu de aici urmand să fie îndreptaţi către liceele la care pot face faţă, în funcţie de media de absolvire. “Liceele vizate sunt în special cele tehnologice, dar există solicitări şi pentru Liceul Pedagogic, de la elevi cu medii peste 9,00. Cei cu medii mari se pot răzgandi şi pot alege să meargă la liceu pe locurile normale”, ne-au precizt reprezentanţii IŞJ. Cererile pentru locurile rezervate se depun la IŞJ pană pe 21 iunie, urmand ca repartizarea să se realizeze în şedinţă publică pe 10 iulie 2013. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.