Biblioteca vă invită în Piaţa Unirii la cluburile de vacanţă
Este vorba de cinci cluburi de vacanţă organizate la Secţia pentru Copii şi Tineret dedicate prichindeilor şi adolescenţilor. „Piaţa Unirii din Focşani va fi locul unde copiii şi adolescenţii, părinţii şi bunicii, bibliotecarii şi voluntarii bibliotecii se vor aduna pentru a da startul, în paşi de dans, printr-un moment de flashmob, acestor activităţi educative şi distractive, organizate de bibliotecă”, transmit bibliotecarii. Primul club este cel de lectură şi se numeşte „Taraba poveştilor”, acesta fiind destinat celor ce iubesc lectura, discuţiile despre cărţile preferate. Un alt club este cel al „Povestaşilor IT”, club în care participanţii îşi vor putea scrie propriile poveşti. Clubul ”DecoArt” îi va aduna la un loc pe toţi cei care posedă un minimum simţ artistic şi care vor să experimenteze desenatul şi pictatul. La clubul „Muzicanţii din… bibliotecă” sunt aşteptaţi toţi melomanii, aceştia urmand să facă exerciţii vocale, să îşi dezvolte simţul muzical. Ultimul, dar nu cel din urmă club este dedicat învăţării bunelor maniere, atat în viaţa de zi cu zi cat şi în mediul virtual, pe internet. Atelierele de vacanţă se vor desfăşura pe parcursul a opt săptămani, timp berechet ca tinerii şi copiii să îşi petreacă în mod constructiv cateva ore pe zi. (Sorin TUDOSE)













