Educație

Elevii de la “Edmond Nicolau”, premianţi la competiţiile de robotică

Ziarul de Vrancea
27 mai 2013 1305 vizualizări
Vrancenii ţintesc la faza internaţională a competiţiei ce va avea loc la Jakarta, în Indonezia Elevii Colegiului “Edmond Nicolau” au caştigat locul I la Robotic Competition 2012, prima olimpiadă de robotică organizaţă la noi în ţară, iar anul acesta au confirmat rezultatul

Sub îndrumarea profesorului Săndel Agache, elevii s-au detaşat la etapa regională ce a avut loc sambătă la Galaţi, calificandu-se astfel la etapa naţională ce va avea loc pe 15 iunie la Universitatea Politehnică Bucureşti. “Este o performanţă deosebită că acest roboţel creat de ei a reuşit să răspundă tuturor cerinţelor juriului care au fost de fiecare dată altele pe parcursul concursului”, ne-a declarat  directorul colegiului, Gabriel Danielescu. Anul acesta la etapa naţională se anunţă un număr important de concurenţi, cu atat mai mult cu cat în pregătirea unor liceeni din judeţele în care există centre universitare s-au implicat profesori de facultate. Vrancenii au confecţionat robotul cu ajutorul componentelor dintr-un set achiziţionat cu ajutorul comitetul de părinţi. Pentru etapa naţională se lucrează deja la îmbunătăţirea actualului robot. Emoţiile sunt mari pentru că vrancenii ţintesc la faza internaţională a competiţiei ce va avea loc la Jakarta, în Indonezia. Echipa vranceană a primit invitaţia de a concura şi anul trecut, dar acest lucru nu a fost posibil din lipsa fondurilor necesare pentru deplasarea în Malaezia. Organizatorii le-au promis atunci că anul acesta vor participa direct la World Robot Olympiad, promisiune pe care însă au uitat-o.

“Compensăm lipsurile materiale prin inteligenţă”

Din echipa de anul trecut, ce avea în componenţă trei elevi, a rămas în acest an doar Bogdan Basuc, care speră să fie admis la toamnă la Facultatea de Automatizări din cadrul Politehnicii. Acesta provine dintr-o familie de ingineri: este fiul inginerei Otilia Basuc, profesor de mecanică la Colegiile “Edmond Nicolau” şi “Gheorghe Asachi” Focşani, iar tatăl său este de asemenea inginer mecanic, lucrand în domeniul privat. “Anul viitor ne va fi adversar”, spune cu mandrie directorul Colegiului. El predă ştafeta echipei colegiului focşănean colegului său din clasa a XI-a, Vasile Cristea, component al echipei caştigătoare la Galaţi în acest an. “Facem totul posibilul să concurăm de la egal la egal cu echipe ce posedă dotările necesare realizării acestor tipuri de roboţi, încercand să compensăm prin inteligenţă. În acest domeniu se poate face performanţă, dar ne-ar trebui minim 10 seturi de componente la nivel de şcoală”, ne-a mai spus directorului Gabriel Danielescu. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ulise Grosu, acum 1850 zile, 2 ore, 13 minute, 3 secunde
Felicit pe aceasta cale, elevii castigatori, pe ing. Sandel Agachi si conducerea Colegiului Edmond Nicolau pentru rezultatele obtinute la olimpiada de robotica.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.