Educație

Nemulţumiri vranceneşti la Uniunea Scriitorilor din Romania

Sorin Tudose
24 mai 2013 3283 vizualizări
Scriitorul Gheorghe Neagu spune că USR-ul ar trebui să umble mai întai la problemele de imagine pe care le are

Gheorghe Neagu, reprezentantul scriitorilor vranceni şi redactorul şef al revistei “Oglinda Literară”, a vorbit ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, despre neajunsurile de la Uniunea Scriitorilor din Romania (USR), organizaţie condusă de 8 ani de criticul literar Nicolae Manolescu. Printre nemulţumiri se numără schimbarea statutului USR, modificare făcută special pentru alegerile din toamnă. “În urma schimbării statutului USR alegerile se vor face pe filiale, asta însemand că toţi cei care vor conducerea uniunii vor merge în filiale. Sunt mulţi care din varii motive vor vota cu actualul preşedinte”, a spus Gheorghe Neagu. Statutul USR a fost modificat în martie şi îi permite lui Manolescu să candideze pentru un al treilea mandat. Scriitorul Neagu mai e nemulţumit şi de faptul că USR-ul a rămas fără sediul central din Calea Victoriei în urma unei retrocedări “dubioase” făcută de Primăria capitalei. “Suntem tot mai săraci! Am rămas şi fără sediul nostru după ce un pretins moştenitor şi-a cerut drepturile în instanţă cu toate că imobilul în care funcţiona sediul nostru fusese vandut statului în 1908. Totodată, a fost anunţată egalizarea tarifelor practicate de hotelul scriitorilor, adică vom trebui să plătim tarife ca la orice alt hotel de fiecare dată cand ne vom deplasa la Bucureşti”, a mai spus Neagu. Printre altele, vranceanul s-a mai legat şi de existenţa unei comisii de onoare care funcţionează mai curand ca una de cenzură. Scriitorul spune că toţi cei care vor mai critica politica USR riscă să fie excluşi. “Din USR ar trebui excluşi securiştii şi informatorii, nu cei talentaţi. De exemplu, nu ar fi tocmai onorant ca tineri scriitori să fie apreciaţi în străinătate şi să nu fie membri ai USR”, a conchis Neagu.

Vrancea are 11 membri USR, în patru filiale diferite

11 scriitori vranceni sunt membri ai USR, instituţie despre care s-a tot spus în ultimii ani că nu promovează doar talentul, existenţa multor scriitori în această uniune de breaslă fiind cel puţin discutabilă. Pe langă Gheorghe Neagu, membri ai USR din Vrancea sunt Ionel Badrabur (USR Iaşi), Florinel Agafiţei, Paul Spirescu si Marin Moscu (USR Galaţi), Ioan Dumitru Denciu (USR Bucureşti), respectiv Adrian Botez, Virgil Panait, Gheorghiţă Mocanu, Ştefania Oproescu şi Culiţă Ion Uşurelu, membri ai USR filiala Bacău. De precizat că nici unul din ceilalti 10  membri ai Uniunii nu au venit la conferinţa organizată de Neagu, care activează în filiala Bacău. În prezent, USR cuprinde 2.400 de membri, care activează în 12 filiale regionale. La randul său, Nicolae Manolescu, actualul preşedinte USR, a declarat că îşi doreşte al treilea mandat pentru că vrea să se asigure că "nu se alege praful" de uniune, vrea să continue proiectele începute şi să “menţină stabilitatea”. În ceea ce priveşte noul Statut, Manolescu a spus că modificările sunt făcute în spiritul unei “descentralizări complete”. “Totul se decide în filiale", a explicat Manolescu pentru Mediafax. În varstă de 74 de ani, Nicolae Manolescu este membru corespondent al Academiei Române, critic literar, profesor universitar, eseist, istoric literar şi fost politician. Ambasador al României la UNESCO, el este acuzat de confraţi că a neglijat activitatea USR, locuind mai mult pe la Paris. (S. TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Rodica Lăzărescu, acum 1626 zile, 18 ore, 53 minute, 47 secunde
Scriitorul Gheorghe Neagu l-a exclus din USR (mă rog, din lista membrilor...) pe vrânceanul Mircea Dinutz???
Post Scriptum, acum 1853 zile, 16 ore, 11 minute, 28 secunde
Un singur lucru nu inteleg: cine l-a rugat pe Gheorghe Neagu sa ne reprezinte?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.