Educație

Focşaniul, gazdă permanentă a Concursului Naţional “A-Poezie”

Ziarul de Vrancea
23 mai 2013 2034 vizualizări
“Se citeşte pe faţa acestor copii cat sunt de deştepţi”-a declarat academicianul Solomon Marcus despre concurenţii de la “A-Poezie”, o competiţie care se adresează chiar “elevilor deştepţi”, care vin cu soluţii oroginale la probleme, potrivit inspectorilor MEN.Subiectele de anul acesta au fost selectate din cele publicate de academicianul Solomon Marcus şi combină lucruri din discipline variate.Astăzi vor fi cunoscuţi caştigători

Senini şi detaşaţi, aşa au părut la ieşirea din sălile de concurs cei 108 concurenţi de la A-Poezie”, ce a avut loc, pentru al doilea an consecutiv, la Colegiul Naţional Cuza din Focşani. Primiţi cu apă şi ciocolată la intrarea în concurs, participanţii din toate judeţele ţării au avut la dispoziţie trei ore pentru a răspunde tuturor subiectelor, apoi, opţional, au participat la Concursul “Solomon Marcus”. “Eram familiarizată cu subiectele din anii trecuţi. Nu a fost greu, s-a dat din ce am făcut la clasă”, ne-a declarat eleva Colegiului Naţional Unirea Focşani, Andra Mircea, reprezentanta Vrancei la clasa a VI-a. “Subiectele mi s-au părut destul de uşoare. Am mai participat la olimpiade şi am experienţa concursurilor. Am participat şi la Concursul “Solomon Marcus” unde mi s-a părut uşor pentru nivelul meu”, ne-a spus şi Paul Florin Rebengiuc, reprezentantul Sucevei la clasa a V-a. “Pentru mine au fost subiecte normale. Am primit la partea de matematică aceleaşi subiecte ca la faza judeţeană şi ştiu ce am greşit”, ne-a declarat Alberta Milicu din Prahova. “La clasa a VI-a a fost mai dificil din punctul meu de vedere deoarece timpul de lucru a fost redus, dar consider că am abordat destul de bine subiectele. Organizarea acestui concurs este potrivită”, ne-a spus şi Alexandra Irimia, reprezentanta judeţului Prahova la clasa a VI-a.

Adulţii nu realizează potenţialul elevilor

Şi ediţia din acest an a concursului este girată de academicianul Solomon Marcus, preşedinte de onoare al juriului şi inţiatorul unui concurs opţional care îi poartă numele şi la care au participat opţional 69 dintre concurenţi. Academicianul s-a implicat anul acesta în mod direct în subiectele pe care le-au primit concurenţii, acestea fiind selectate din lucrările publicate de profesor. Academicianul consideră că ar trebui renunţat măcar pe jumătate la împărţirea pe discipline, apropierea disciplinelor diferite ajutand la dezvoltarea inteligenţei. “Rezultatele din anii anteriori au fost peste aşteptările mele. S-a văzut că noi nu realizăm potenţialul real al elevilor. Sunt şi subiecte care cer iniţiativă personală, gandire cu capul lor, nu mai pot să se descurce doar aplicand un şablon. Se citeşte pe faţa acestor copii cat sunt de deştepţi. Cele mai multe probleme combină lucruri din discipline variate, şi ale naturii, societăţii, ştiinţe, arte, se amestecă. Copii aceştia mici sunt mai pregătiţi să abordeze astfel de lucruri decat cei din clasele mari, care au fost prea mult formaţi pe discipline izolate”, ne-a declarat academicianul Solomon Marcus.

Concursul “A-Poezie” devine Olimpiadă Naţională

Inspectorul general de limba romană din cadrul Ministerului Educaţiei, Mina Maria Rusu, preşedintele executiv al concursului, a anuntat că de anul viitor competiţia se va numi Olimpiada Naţională de Lingvistică secţiunea “A-Poezie” şi va fi destinată elevilor claselor a V-a şi a VI-a. Mai mult decat atat, municipiul Focşani are şanse foarte mari să devină gazdă permanentă a competiţiei. “Anul trecut a fost o reuşită şi ne-a impresionat. Geografic, Focşaniul  este aproape de Bucureşti şi ne convine, iar anul acesta am ales acest oraş deoarece am avut o invitaţie din partea primarului Bacinschi. Am avut bucuria să avem parte de aceeaşi invitaţie pentru anul viitor. Dacă s-ar întampla şi a treia oară ne-am bucura. Nu vream să pedepsim un judeţ, ci să-l punem în valoare”, ne-a precizat conf. univ. dr. Mina Maria Rusu. Despre concurs, aceasta a precizat că este unul destinat copiilor deştepţi care “pot scăpa de obsesia programei şi raportarea la corectitudine şi teama de greşeală”. “Sunt subiecte pentru copii deştepţi, nu copii buni la romană sau la matematică, sunt pentru copiii cărora şcoala le cultivă inteligenţa. Anii anteriori copiii au dat soluţii la care nu ne-am fi gandit, de aceea în barem există răspunsul de tipul “de exemplu”. Este un concurs care îI scoate pe elev din frica unei competiţii şi îI plasează în bucuria întalnirii la acest nivel cu copii de acelaşi calibru cu ei”, a mai declarat inspectorul general Mina Maria Rusu. Aseară au fost afişate rezultatele înainte de contestaţii, cele mai mari punctaje fiind obţinute de elevii din Bucureşti la ambele secţiuni,  urmand ca astăzi dimineaţă să fie afişate rezultatele finale. Caştigatorii vor fi premiaţi astăzi la Ateneul Popular “Mr. Gh. Pastia”. (Mihaela VLĂDESCU)
Rezultatele înainte de contestaţii pot fi consultate aici: http://www.cnaic.ro/poezie2012/rezultate.html


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.