Educație

Profitând de haosul din România, Stiliştii dublează clerul şi lăcaşurile de cult ale BOR

Valentin Muscă
26 apr 2013 11549 vizualizări
Stiliştii nu fac parte din cele 18 culte recunoscute de statul român şi activează doar ca un ONG, care ţine calendarul la o diferenţă de 14 zile,Folosind aceleaşi semne şi simboluri ca şi clerul Bisericii Ortodoxe Romane, slujitorii stilişti au reuşit să ridice mai multe mănăstiri şi chiar să fie promovaţi de Consiliul Judeţean prin Fonduri Europene.In ultimii ani, clerul acestui ONG a reuşit să deruteze creştinii neinformaţi care, când văd aceleaşi veştminte şi simboluri religioase, cred că este vorba despre .Biserica Ortodoxă

Uitată în catacombele fanatismului religios, în care a intrat de bună voie în 1924, când a refuzat îndreptarea calendarului, mişcarea stilistă a trecut la contra-atac după 1989, devenind astăzi o adevărată forţă socială în Moldova. În judeţul nostru, în localităţi ca Boloteşti şi Păuneşti, mişcarea stilistă, sub masca Bisericii Ortodoxe Stiliste, domină viaţa socio-economică, iar fenomenul este în plină evoluţie la Angheleşti. Utilizând ilegal semnele şi simbolurile folosite de clerul Bisericii Ortodoxe Române, ca şi titulatura de Biserică, deşi conform legii mişcarea stilistă este o Asociaţie, clerul acestui ONG a reuşit să deruteze creştinii neinformaţi care, când văd aceleaşi veştminte şi simboluri religioase, cred că este vorba despre Biserica Ortodoxă, nu despre un ONG cu activitate clandestină. Şi mai grav este că Asociaţia Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România (ABOSVR), cum este înregistrată în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, desfăşoară un prozelitism destul de agresiv, angajaţi ai acestei Asociaţii putând fi întâlniţi prin Focşani, unde ABOSVR a ridicat o impozantă biserică în cartierul Obor, pe care creştinii ortodocşi o confundă cu o lăcaş aparţinând BOR. Curioasă în evoluţia acestui fenomen este poziţia duplicitară a statului. Pe de o parte nu i-a recunoscut pe stilişti între cele 18 culte, ci doar ca Asociaţie, iar pe de altă parte îi lasă nestringheriţi, ba chiar îi susţine, promovându-le activitatea, aşa cum se întâmplă cu proiectul “Vrancea turistică”, derulat de Consiliul Judeţean Vrancea, cu Fonduri Europene, unde la loc de frunte se află Schitul/Mănăstirea “Duminica Mironosiţelor” din Boloteşti. 

Mişcarea stilistă se extinde

Trebuie precizat faptul că mişcarea stilistă, care promovează vechiul calendar şi ţine sărbătorile la o diferenţă de două săptămani, nu a fost recunoscută de statul român tocmai pentru activităţile sale, şi asta încă din momentul constituirii acestei mişcări în anii 20, când ieşit în afara legii şi s-a retras într-un obscurantism, ce amestecă erezii dogmatico-liturgice cu practice străine tradiţiei Bisericii Ortodoxe Române. La acestea se adaugă legăturile primejdioase pe care le-a constituit în ultimul deceniu cu “Biserica Ortodoxă Secretă” (BOS) din Tecuci, condusă de un oarecare Constantin Dogaru şi "Biserica Creştinilor Ortodocşi Tradiţionali a Valahilor de Pretutindeni" (BCOTVP), condusă de Ioan Preoteasa, un fost slujitor ortodox cateristit. Reamintim cititorilor noştri că mişcarea stilistă nu este recunoscută de statul român printre cele 18 culte, însă îşi desfăşoară activitatea ca Asociaţie în baza Legii nr.489/2006, privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Pentru a nu se ajunge la situaţii în care un adept al unei secte sau mişcări religioase să repete gestul săvârşit asupra preotului de la Biserica “Sf. Ioan” din Focşani, s-ar cădea ca lucrătorii serviciilor care se ocupă cu activitatea cultelor să meargă în weekend prin Păuneşti şi Angheleşti să vadă cortegiile „maicilor-preot” din Tecuci cu dăsage de ciolane pe post de sfinte moaşte, înşelând naivitatea şi buna credinţă a oamenilor simpli de la ţară. Şi încă un amănunt: „duşmanii” declaraţi ai acestui conglomerat ideologic stilist contemporan sunt, conform predicilor slujitori stilişti: statul român&ortodoxia&Europa! Or, asta spune multe despre haosul apocaliptic din sânul acestei mişcări retrograde, în care creştinii de bună credinţă intră fără să ştie că dincolo de aparenţele mieroase ale slujitorilor se ascund afaceri şi interese subterane! 

Stiliştii se cred ”adevărata Biserică”

În 1947 ieromonahul Glicherie a pus piatra de temelie a Mănăstirii Slătioara, devenită sediul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România

Ca orice mişcare formată prin desprindere din Biserică şi stiliştii afirmă despre ei că sunt adevărata ”Biserică”, născută prin refuzul corectării calendarului ortodox în 1924. Din cauza divergenţelor de ordin canonic privind trecerea de la calendarul iulian la cel gregorian, în BOR s-a produs o schismă, care persistă şi astăzi, după opt decenii. Tocmai de aceea, creştinii de stil vechi ţin un calendar întarziat cu două săptămani faţă de majoritatea creştinilor. ”Cel dintâi lider duhovnicesc al credincioşilor păstrători ai vechiului calendar bisericesc a fost ieromonahul Glicherie Tănase, fost vieţuitor în Mănăstirea Neamţ, care în anul 1926 a ieşit de sub oblăduirea ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, din motivul inovaţiilor necanonice în materie de credinţă ortodoxă, adică acceptarea noului calendar gregorian şi schimbarea datei Paştelui (anul 1926 şi ulterior 1929). În anul 1947 ieromonahul Glicherie a pus piatra de temelie a Mănăstirii Slătioara, devenită sediul administrativ şi spiritual al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, sub denumirea de Mitropolia Slătioara. Condamnat în mai multe rânduri la ani grei de temniţă şi îmfometare, din motivul păstrării adevărului în materie de credinţă, ieromonahul Glicherie a înfruntat şi a biruit prin puterea rugăciunii către Dumnezeu toate obstacolele care-i stăteau înainte. După ostenitoare călătorii la Sfântul Munte Athos şi la Ierusalim, în scopul menţinerii şi întregirii Bisericii Pravoslavnice din România după vechiul calendar bisericesc, în anul 1956 ieroschimonahul Glicherie a fost înaintat la treapta de arhiereu, iar mai târziu (anul 1972) în urma trecerii la cele veşnice a mitropolitului Galaction Cordun, arhiereul Glicherie a fost numit mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. În anul 1985 mitropolitul Glicherie trece şi el la cele veşnice, iar la 15/28 iunie 1999 în urma unei ample cercetări este trecut în rândul sfinţilor. Din această perioadă Biserica Mitropoliei Slătioara adăposteşte la sânul ei sfintele moaşte ale întemeietorului ei, Sfântului Ierarh Glicherie Mărtuisitorul. Succesor la scaunul mitropolitan a urmat mitropolitul Silvestru Onofrei, iar astăzi Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România este condusă canonic şi administrativ de mitropolitul Vlasie Mogârzan”, scrie pe http://www.mitropoliaslatioara.ro/eclesiologia.php, site-ul oficial al Asociaţiei Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, unde cuvântul Asociaţie este omis intenţionat pentru a crea confuzii.

Danion Vasile a trecut în tabăra stilistă

Concluzia este că Biserica locală din Vrancea este depăşită de această problemă. Şi mai grav, unii preoţi ortodocşi l-au invitat la Adjud pe Danion Vasile, cunoscut publicist creştin, trecut din motive pe care nu le cunoaştem la stilişti, devenit în ultimul timp unul din apologeţii calendarului pe stil vechi. Aşa cum veţi vedea în materialele alăturate, Danion Vasile a mers nestingherit în mijlocul unor preoţi ortodocşi din Adjud, umilindu-i în cel mai josnic mod, afirmând că profesorii universitari de la Facultatea de Teologie din Bucureşti sunt mincinoşi, iar ”preotul Cleopa este mai mincinos decât ecumeniştii”. Beneficiind de un sentiment de simpatie în lumea ortodoxă, publicistul profită de această situaţie şi crează confuzie. În ce priveşte conducerea Bisericii locale, aceasta este depăşită de evenimente şi trăieşte într-o lume paralelă, refuzând să vadă cum credincioşii trec în masă la Asociaţia stilistă. Poate noul ierarh de la Buzău va sesiza acest aspect îngrijorător, îi va trezi din somnul raţiunii de cei care conduc Biserica locală şi va pune accentul pe misionarism întrucât în ultimii 23 de ani misionarismul creştin ortodox a lipsit din Vrancea, iar rezultatul este dezvoltarea fără precedent a mişcării stiliste şi puzderia de secte neoptrotestante care au invadat localităţile. Iar soluţia ideală ar fi ca stiliştii să revină la în sanul Bisericii şi nu să fie îndepărtaţi. (Valentin MUSCĂ)

Iată cum prezintă cunoscutul scriitor creştin Danion Vasile problema stilistă într-o conferinţă susţinută la Adjud, în faţa preoţilor ortodocşi:

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 18

Adaugă comentariu
gabriel , acum 1222 zile, 5 ore, 18 minute, 44 secunde
humm ma gandesc ca eu nu as putea sa sarbatoresc ziua mea de nastere cu 13 zile mai devreme asa cum nici pentru sfintii parinti care ne-au indrumat nu ar fi corect de ce sa fim noi cei citeste integral
, acum 594 zile, 9 ore, 32 minute, 23 secunde
Nici din părerea unui stilist nu trebuie să ne facem un idol. Deoarece Patriarhia Română are o mitropolie binecuvîntată cu viaţa după calendar de stil vechi-cea a Basarabiei, părintele Cleopa citeste integral
necredinciosul, acum 1658 zile, 9 ore, 14 minute, 59 secunde
citiți cartea „Stilismul în Romania” scrisă de Pr. lect. univ. dr. Radu Petre Mureșan se bazează pe documentele păstrate la Arhivele Naționale, la Secretariatul de Stat pentru Culte, citeste integral
crestin ortodox pastrator al sfintelor canoane, acum 1949 zile, 5 ore, 36 minute, 5 secunde
Domnule Musca, cum se face ca de sarbatoarea Nasterea Domnului pe stil vechi, copacul Soc face frunzulite in noaptea dinspre 24-25decembrie(calendarul iulian) respectiv 06-07 ianuarie (calendarul citeste integral
vladek, acum 1973 zile, 3 ore, 16 minute, 38 secunde
---daca stilismul e raul suprem al credintei ortodoxe romanesti atunci de ce bor tine Pastele odata cu stilul vechi (atunci cand vine Lumina Sfanta la mormant) si nu tine Pastele cu catolicii care au citeste integral
vladek, acum 1973 zile, 3 ore, 18 minute, 26 secunde
---daca stilismul e raul suprem al credintei ortodoxe romanesti atunci de ce bor tine Pastele odata cu stilul vechi (atunci cand vine Lumina Sfanta la mormant) si nu tine Pastele cu catolicii care au citeste integral
un crestin ortodox, acum 1973 zile, 23 ore, 24 minute, 18 secunde
Cred ca Musca s-a bagat in ceva in ce nu stie sa inoate! Nu cred ca va reusi sa ne demonstreze vreodata de ce intre 1924 si 1927 BOR a sarbatorit Sfintele Pasti cu 2 saptamini mai devreme decit BOSV, citeste integral
ion, acum 1974 zile, 11 ore, 14 minute, 21 secunde
Eu nu sunt pe stil vechi. Eu locuiesc in TIMBOESTI. Casa mea e intre cele doua bisrici ca asezare. cecvad eu permanent/ /La biserica pe stil vechi vine preotul si face slujbele si seara si citeste integral
tia stroe, acum 1974 zile, 16 ore, 14 minute, 5 secunde
MAMA TATEI-morti amandoi... a murit stilista,a preferat sa divorteze de bunicul-mort siel, DECAT SA TREACA LA STILUL NOU!!! SI IN BIBLIE ESTE BLESTEM PENTRU CI CARE_SI SCHIMBA\LASA citeste integral
, acum 1974 zile, 13 ore, 21 minute, 30 secunde
Ca sa vedeti inca odata, oameni ai bisericii, ce drame poate crea un rahat de decalaj de 14 zile in calendar! ''Religia - o frază de dânşii inventată Ca cu a ei putere să vă citeste integral
crestin ortodox pastrator al sfintelor canoane, acum 1975 zile, 1 ora, 2 minute, 5 secunde
Domnule Musca, se pare ca va contraziceti singur cu filmuletele ,caci Danion Vasile nu spune de la el ci mentioneaza pe parintii induhovniciti care condamna calendarul nou.Deci...ati facut un articol citeste integral
crestin ortodox pastrator al sfintelor canoane, acum 1975 zile, 1 ora, 19 minute, 57 secunde
Dedicatie pt.dl. Musca un teolog fara habar de canoanele Sf.Parinti Biserica Ortodoxă de Răsărit respinge calendarul gregorian. După ce marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe de Răsărit au luat citeste integral
Sigur,, acum 1974 zile, 13 ore, 26 minute, 57 secunde
asta este ultima problema care ar trebui sa ne preocupe , sunt lucruri mai grave care ne afecteaza viata de zi cu zi, a hotarat capul bisericii sa elimine decalajul temporal (si pe buna dreptate) care citeste integral
creștin, acum 1677 zile, 8 ore, 58 minute, 39 secunde
Fraților, de ce ne certăm atât? de când calendarul a devenit o dogmă? ne-a învățat Mântuitorul să ne rugăm după calendar? Calendarul nu-i o problemă de credință. Mântuirea nu constă citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.