Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ostaşul care a murit cu fruntea sus
Numele său în greacă înseamnă ţăran (agricultor) şi a fost în Evul Mediu românesc - alături de Ion şi Neculai - numele clasic pentru creştinul român, prin definiţie om al pământului. Evlavia faţă de acest martir care a avut curajul să-l mărturisească pe Hristos cu preţul vieţii în faţa împăratului Diocleţian a mers până acolo încât creştinii au dat numele său nu doar bisericilor, ci au botezat cu numele de Gheorghe, ape, munţi, văi, oraşe şi chiar o ţară poartă numele sfântului – Georgia. Pe steagul de luptă al armatelor moldave, domnii pământeni au cusut cu fir de aur chipul sfântului pentru a-i proteja pe oştenii care luptau să-şi apere „sărăcia, nevoile şi neamul”. Astăzi creştinismul nu mai reprezintă o miză decât în campaniile electorale, iar de apărat nu mai avem ce apăra. În 23 de ani de furt generalizat, aleşii trimişi de Gheorghe, Ion şi Neculai în Parlament au distrus prin legi strâmbe economia, au dat petrolul, pădurile şi gazele naturale străinilor, iar nouă ne-a mai rămas doar sufletul obosit şi plin de griji. Celor care poartă numele acestui sfânt al demnităţii şi curajului „Ziarul de Vrancea” le doreşte o primăvară frumoasă, cu soare blând şi cer senin şi să-l ia ca model de moralitate pe tânărul Gheorghe, ostaşul care nu a acceptat minciuna, trădarea şi laşitatea pentru un trai comod, ci a îndurat moartea pentru a intra cu fruntea sus în eternitate. La Mulţi Ani! (V. MUSCĂ)