Educație

Sfântul Sava, protectorul Arhiepiscopiei

Valentin Muscă
10 apr 2013 1550 vizualizări
Astăzi Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei îl comemorează pe sfântul Sava, creştinul care acum 17 secole şi-a dat viaţa pentru Hristos, fiind ucis prin înecare în apele Buzăului, pe 12 aprilie 372. Cu sfântul Sava de Buzău facem pomenirea şi a celorlaţi creştini ucişi în secolul IV la Nord de Dunăre, în timpul persecuţiilor duse de goţii care stăpâneau aceste pământuri.

Martirizarea sfântului Sava a dat ocazia unei interesante corespondenţe între Biserica locală şi Sfântul Vasile cel Mare, de unde aflăm că la jumătatea secolului IV exista o Biserică locală organizată, ceea ce implica existenţa unui episcop şi a unei Episcopii. Asta înseamnă că din secolul IV avem prima consemnare a Episcopiei Buzăului, pe vremea aceea cu numele de Episcopia Gotiei, pentru că la Nord de Dunăre, alături de protoromâni trăiau goţii conduşi de Athanaric. Nu întâmplător, catedrala copiilor din Buzău ridicată după 1989 are ca sfânt protector pe sfântul Sava, iar fundaţia creştină înfiinţată de preotul Mihail Milea poartă de asemenea numele sfântului Sava. (V. MUSCĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.