Educație

Cursuri de perfecţionare pentru învăţătorii de la clasa pregătitoare

Ziarul de Vrancea
10 apr 2013 4994 vizualizări
Cadrele didactice care vor preda din toamnă la clasa pregătitoare vor urma cursuri de perfecţionare.

Anul acesta, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), vor exista două serii de perfecţionare a cadrelor didactice, astfel: prima serie în perioada 8-21 iunie în care vor participa cadrele didactice titulare ale unităţilor de învăţămant care au siguranţa că vor lucra la clase pregătitoare din toamnă, dar nu au cursul de perfecţionare parcurs anul trecut; seria a II-a în perioada 8-12 iulie la care participă cadrele didactice care vor avea clasă pregătitoare în urma mişcării personalului didactic. Listele pentru prima serie trebuie definitivate pană pe 26 aprilie, iar pentru seria a II-a pană pe 24 mai 2013. În Vrancea sunt 202 cadre didactice care vor preda din toamnă la clasa pregătitoare, 160 dintre acestea avand cursul de perfecţionare finalizat. Formatorii la nivel de judeţ care vor susţine aceste cursuri sunt inspectorul Lina Vlăsceanu, profesoara Marcela Ghiuţă de la Şcoala 3 (fosta directoare a Şcolii “Duiliu Zamfirescu” Focşani), profesor pentru învăţămant primar Rodica Vucmanovici de la Şcoala “Anghel Saligny” şi profesor pentru învăţămant primar Mihaela Pavel de la Şcoala “Angela Gheorghiu” Adjud. Cursurile nu se plătesc, potrivit reprezentanţilor IŞJ, acestea fiind suportate din fonduri europene. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Fort, acum 4003 zile, 15 ore, 19 minute, 56 secunde
Cand are loc examenul pentru inspectori si directori ??? Ati pus psd-isti in functii si puteti pune altii, dar terminati cu nonvalorile si incompetenta in scoli. Cand respectati legea ???
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.