Educație

Regândirea sistemului gramatical românesc s-a făcut, dar responsabilii cu implementarea acestuia tac mâlc

Ziarul de Vrancea
1 apr 2013 1761 vizualizări
Pe lângă faptul că lingvistica românească s-a angajat cam târziu în înţelegerea funcţională a gramaticii, implementarea în şcoală a rezultatului cercetărilor încă se lasă aşteptată. Neştiinţă, lipsă de interes sau economie de bani în dauna unei instruiri adecvate a românilor

 „Limba este întâiul mare poem al unui neam“ – spunea Lucian Blaga. Este tezaurul prin care neamul îşi recunoaşte propria-i fiinţă şi prin care moşteneşte averea intelectuală şi istorică a strămoşilor săi. Acest tezaur este însuşit de membrii comunităţii ţinând cont de inegalităţile dintre: 1/ cultura lingvistică elaborată la nivel academic şi cunoştinţele despre limbă considerate util a fi transmise; 2/ cunoştinţele considerate util a fi transmise şi cele încorporate efectiv în lucrări destinate tuturor; 3/ cunoştineţele destinate tuturor şi cele considerate util a fi transmise elevilor; 4/ cunoştinţele prevăzute în programele şcolare şi cele cuprinse în manuale; 5/ cunoştinţele cuprinse în manuale şi cunoştinţele însuşite efectiv de elevi.
    Derularea acestui proces s-a oprit însă pe la mijloc. Dacă în lucrările elevilor mai găsim formulări de tipul „Mircea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia împreună cu umbra sa“ ori „Manole a pus-o pe Ana la zid şi a început s-o lucreze“ nu ne gândim niciun moment că acestea ar fi cauzate de ignorarea noii abordări a gramaticii de către diriguitorii învăţământului.

Heliocentrismul lui Copernic şi noile Gramatici ale Academiei

    Unul dintre cei mai mari astronomi ai Antichităţii a fost Ptolemeu (sf. sec. I – cca 170 era creştină). Principala sa operă „Megale Syntaxis“ este o sinteză a cunoştinţelor de astronomie din epoca sa, bazate pe sistemul geocentric al lumii (Soarele se deplasează în jurul Pământului, care este fix), teorie care a dominat tot Evul Mediu fără ca cineva să sufere din cauza acestui neadevăr (cum nimeni n-a murit pentru că a învăţat în şcoală că vocabula „cel“ este articol demonstrativ sau adjectival şi nu pronume/adjectiv demonstrativ semiindependent cum este interpretat astăzi).
    Cel care a fundamentat primul teoria heliocentrică a sistemului nostru planetar (mişcarea planetelor în jurul Soarelui) este astronomul polonez Copernic (1473-1543), răsturnând „adevărul“ lui Ptolemeu abia după aproape 1400 de ani. A greşit şi Copernic puţin, susţinând că Soarele ar fi centrul Universului. Teoria sa a fost însă pusă la index de Inchiziţie 200 de ani, până la începutul secolului XIX. Planetele de la marginea sistemului solar au fost descoperite după moartea astronomului polonez: Uranus în 1781, Neptun în 1846 şi Pluto în 1930.
    Ceea ce s-a petrecut în timp cu teoriile privind sistemul planetar din care facem parte s-a întâmplat şi cu studiile despre limbă: „Gramatica Academiei“ din 2005 (GA3) a restructurat sistemul de funcţionare a limbii române într-o cu totul altă organizare, fără a renunţa la vreunul din elementele ei constitutive: părţile de vorbire au devenit clase lexico-gramaticale, cuvântul nu mai este studiat separat din punct de vedere morfologic şi sintactic, ci, dintr-o perspectivă morfosintactică, sub aspect flexionar, sintactic şi semantic. Clasele lexico-gramaticale şi grupurile sintactice sunt astfel urmărite în acelaşi timp, atât ca organizare internă, cât şi ca trăsături flexionare ale centrelor de grup.

Schimbări în gramatica de bază după numai 5 ani

    Dacă studiul gramaticii tradiţionale era înlesnit de numeroase alte lucrări, cum ar fi „Sinteze de limba română“ (1984) şi „Gramatica pentru toţi“ (1986), ca să cităm doar două dintr-o bibliografie mult mai largă, noile gramatici sunt cam singurele, fără sprijinul unei „gramatici pentru toţi“ sau al uneia „şcolare“. Mai mult decât atât, aşa cum teoria lui Copernic a fost corectată ulterior prin recunoaşterea deplasării sistemului solar odată cu Calea Lactee, tot aşa clasele lexico-gramaticale (fostele părţi de vorbire) au fost conturate altfel în numai cinci ani: dacă în GA3 numeralul este cardinal, ordinal, colectiv, multiplicativ, fracţionar, distributiv şi  adeverbial, în „Gramatcia de bază a limbii române“ (GBLR), elaborată şi editată de acelaşi Institut de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti“ din subordinea Academiei Române, dar într-o altă coordonare ştiinţifică, este doar de două feluri: cardinal şi ordinal, celelalte subclase fiind „vărsate“ la alte clase sau subclase lexico-gramaticale: numeralul fracţionar (jumătate, treime, sfert) la substantiv, cel multiplicativ (îndoit, dublu, triplu) la adjectiv sau adverb, adverbialul (o dată, de două ori) la adverb, distributivul (câte doi/două, de câte zece ani) la numeralul cardinal, iar numeralul colectiv (ambele, amândoi, tuspatru) la pronumele independente globalizante, fiecare având individualitatea lor morfologică, sintactică şi funţional-semantică.
    Vă place, stimaţi vorbitori de limbă română? Nu credeţi că în şcoală se învaţă ceea ce ştiu domnii de la minister şi dascălii de română şi nu ceea ce trebuie? Cine pune la index noua gramatică a limbii române şi pentru cât timp?

Ce este „enunţul“ în raport cu definiţia „propoziţiei“

    Volumul al II-lea al „Gramaticii Academiei“ din 2005, intitulat „Enunţul“, este un tom de peste 1.000 de pagini, imposibil de prezentat în întregime ca noutate. Semnalăm doar faptul că terminologia folosită, „fără a fi rebarbativă“, este supusă înnoirii ca urmare a evoluţiei teoretice a lingvisticii.
    Spre deosebire de cuvânt, tratat în primul volum, enunţul nu aparţine sistemului lingvistic, ci actului comunicării. Ca unitate de bază a acesteia, enunţul este o secvenţă fonică asociată cu o semnificaţie. Mai exact spus, aşa cum este prezentat în „Gramatica de bază a limbii române“, enunţul este o comunicare verbală structurată gramatical în jurul unui predicat al enunţării.
    Ca centru al enunţului, predicatul enunţării se caracterizează prin trăsăturile predicativităţii (auxiliare şi sufixe gramaticale pentru mod şi timp, desinenţe pentru persoană şi număr). Acest tip de predicat este echivalentul predicatului din gramaticile tradiţionale. Există însă şi un predicat sintactico-semantic, care reprezintă centrul oricărui grup sintactic capabil să-şi atragă complemente. Predicatul enunţării şi cel sintactico-semantic coincid atunci când sunt realizate prin forme verbale finite sau prin adverbe predicative.
    În raport cu enunţul, al cărui predicat este exprimat printr-o formă verbală la un mod personal, propoziţia este o comunicare cu o predicaţie sintactică asigurată de o formă verbală finită (la un mod personal) sau non-finită (la un mod nepersonal). Altfel spus, în exemplele 1/ „toţi merg la mare“ şi 2/ „mergând toţi la mare“ avem două propoziţii, dintre care doar prima este şi un enunţ, deoarece are o predicaţie sintactică şi a enunţării exprimată printr-o formă verbală finită (la un mod personal), a doua având doar predicaţie sintactică, exprimată printr-o formă verbală non-finită (gerunziu).

Ultima noutate: predicatul simplu versus predicatul complex

    Despre predicatul compus sau complex au vorbit cu mult înainte lingviştii ieşeni, iar academicianul Ion Coteanu în cel puţin două din lucrările sale. Noile gramatici rezolvă în sfârşit şi această problemă niciodată tratată adecvat în gramaticile tradiţionale.
    În funcţie de structura sa, predicatul enunţării realizat prin verb poate fi simplu sau complex. Dacă morfemele predicativităţii (auxiliare, sufixe, desinenţe) sunt ataşate direct verbului avem predicatul simplu al enunţării („Elevul recită o poezie“). Predicatul complex este format dintr-un verb principal care poartă predicaţia semantică şi un operator verbal aspectual, modal, pasiv sau copulativ, căruia i se ataşează mărcile de flexiune („Ion poate citi o carte“, unde poate citi este predicat complex al enunţării, alcătuit din operatorul modal poate şi verbul citi – complement direct al operatorului modal, o carte fiind complement direct al predicatului).
    Faţă de tradiţia gramaticală, predicatul nominal se include în clasa mai largă a predicatului complex şi se tratează alături de alte tipuri de predicate complexe a căror structură internă este analizabilă. Exemplu: „Ion poate continua să fie exigent“, unde predicatul complex al enunţării este alcătuit din operatorul modal poate, operatorul aspectual continua, care este complement direct al operatorului modal, operatorul copulativ să fie, care este complement direct al operatorului aspectual şi numele predicativ exigent.

Câteva greşeli de ortografie şi punctuaţie

    Dintre numeroasele cazuri de utilizare a cratimei, mă opresc aici doar asupra câtorva. 1/ Redarea rostirii într-o singură silabă a două cuvinte conjuncte: i-a spus, l-a dus, s-au certat, de-o clipă. Se ştie că atunci când desparte, acest semn ortografic de fapt uneşte. De aceea nu este corectă scrierea separată la capăt de rând a unei singure litere (i-, l-, s-) şi celălalt cuvânt cu care formează silaba la începutul rândului următor. Pentru a se evita eventualele greşeli produse de calculator, este suficient să ne uităm mai atent pe marginea din dreapta a textelor transpuse în pagină electronic şi să le corectăm. 2/ Redarea structurii lexicale a cuvintelor compuse delimitând termenii acestora: floarea-soarelui, viţă-de-vie, redactor-şef, prim-ministru, astă-iarnă, cuvânt-înainte (aprefaţă), haida-de. 3/ În împrumuturile a căror literă finală prezintă deosebire între scriere şi pronunţare: acquis-ul, show-ul. La împrumuturile care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în limba română, se recomandă ataşarea articolului fără cratimă: boardul, trendul, weekendul.
Semnalăm în final folosirea greşită a semnelor citării (ghilimelele), adică a celor englezeşti (“…..”) în locul celor româneşti („…..” sau „…..“). Aspectul acesta devine supărător la publicaţiile care în paginile locale utilizează ghilimelele cum le vine la îndemână, uneori diferit chiar în acelaşi text, în timp ce în paginile naţionale, culese la centru de către altcineva, se scrie corect.
Problemele de scriere fără greşeli fiind mult mai numeroase, voi reveni.

Volum colectiv apărut în 1984, foarte apreciat de profesori


Prof. Valeriu Anghel


Restructurarea însuşirii limbii române în şcoli

                                                          Gramatică consultată în special de studenţi şi profesori

 

Săptămana viitoare vom publica episodul următor din această serie dedicată gramaticii limbii romane, intitulat: “Scrierea corectă în limba română este un moft sau o obligaţie prevăzută în mod expres de lege?” Materiale publicate pană acum au ajuns şi în atenţia specialiştilor de la Institutul de Lingvistică al Academiei Romane, la Ministerul Educaţiei şi la Comisiile pentru învăţământ din Senat şi Camera Deputaţilor, care sunt invitate anul acesta la o masă rotundă pe această temă, în speranţa că neregularităţile constatate de profesorul de limba şi literatura romană Valeriu Anghel vor fi corectate. Prin această acţiune de interes naţional, profesorul focşănean militează pentru restructurarea însuşirii limbii române în şcoli. (S. V.)

 

Gramatica limbii române, vol. II, gândită şi elaborată la nivel academic


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
C. N., acum 1713 zile, 11 ore, 48 minute, 9 secunde
Domnule profesor Anghel, Ridicati o problema de specialitate si foarte serioasa, dovada e numarul mic de vizionari si mai ales lipsa comentariilor pana la aceasta ora (21,15). Cred ca la ceasta citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.