Educație

Întâlniri sub semnul Filocaliei la Odobeşti

Valentin Muscă
25 mar 2013 1558 vizualizări
primul conferenţiar a fost pr. prof. dr. Mihail Milea, Bunul Samaritean de la Buzău

Seria de conferinţe „Întâlniri sub semnul Filocaliei” organizate de Casa de Cultură „C. C. Giurescu” din Odobeşti la sfârşitul săptămânii trecute a însemnat debutul primei acţiuni în care religia şi cultura şi-au dat mâna pentru a veni în sprijinul educării celor aflaţi pe băncile şcolii, dar şi a culturalizării celor care nu au avut ocazia din diferite motive să descopere lumea tainică a Filocaliei. Într-o societate în care nonvalorile au înlocuit valorile, morala sau etica nu mai figurează la loc de cinste, principiile creştine ale iubirii aproapelui au fost trecute în stand by, iar regulile junglei reglează relaţiile dintre oameni, Casa de Cultură din Odobeşti organizează un ciclu de 4 conferinţe despre actualitatea valorilor creştine, despre urgenţa unui dialog între Biserică şi societatea civilă şi mai ales despre nevoia unei implicări creştine în viaţa socială, mai ales acum când un român din trei trăieşte sub pragul sărăciei. Despre frumuseţea creştinismului şi implicarea socială a Bisericii a vorbit unei săli arhipline preotul Mihail Milea de la Buzău, care acum 20 de ani a înfiinţat Fundaţia pentru copii „Sfântul Sava”, o organizaţie neguvernamentală care are peste 20 de instituţii sociale în judeţul Buzău. Nu ar fi rău dacă preoţii din Odobeşti ar lua ca exemplu modelul preotului Mihail Milea şi ar acorda asistenţă religioasă celor câteva sute de instituţionalizaţi din Odobeşti, cărora statul la acordă condiţii decente de viaţă, dar Biserica a uitat că aceşti instituţionalizaţi poartă şi ei chipul nemuritor al lui Hristos şi au nevoie de prezenţa sfinţitoare a preotului. „Întâlniri sun semnul Filocaliei” se vrea o apologie a frumuseţii sufleteşti, a toleranţei şi iubirii aproapelui într-o ţară în care toată lumea pare a fi în război cu toată lumea, iar singurul lucru după care aleargă această lume este banul! (Valentin MUSCĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Miclaus, acum 4019 zile, 18 ore, 53 minute, 18 secunde
Felicitari organizatorilor! Cred ca cei prezenti acolo s-au folosit duhovniceste.
viorel i. iancu, acum 4021 zile, 3 ore, 15 minute, 47 secunde
A fost o intalnire de suflet. Intalnirea a fost, in mare parte, in avatajul tinerilor elevi (in frunte cu directorul lor), care au vrut sa asculte cuvintele Domnului prin frumoasele vorbe ale citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.