Educație

La început de secol XXI, românii îşi însuşesc în şcoală gramatica de bază a limbii materne de pe timpul lui Creangă

Ziarul de Vrancea
25 mar 2013 2617 vizualizări
Peste trei sferturi din cunoştinţele actuale ale omenirii au fost dobândite în ultimii 50 de ani • Un telefon mobil de ultimă generaţie are mai multă memorie decât toate misiunile Apollo la un loc • Într-o lume atât de tehnologizată şi din ce în ce mai lipsită de dimensiuni spirituale, însuşirea corectă a limbilor materne aproape că nici nu mai contează...

Este ştiut faptul că nicio limbă nu poate fi utilizată corect dacă însuşirea ei nu se face prin asimilarea şi respectarea unor reguli gramaticale de bază. Limba română modernă a început să fie structurată în tratate ştiinţifice de nivel european pe la mijlocul secolului trecut. În 1948, lingviştii bucureşteni, în frunte cu proaspătul academician Al. Graur, au iniţiat elaborarea unei gramatici a limbii române, pe baza unor concepţii mai evoluate. Lucrarea a apărut în două volume în 1954, apoi sintetizată într-un singur volum, în 1956. Cercetările interbelice în domeniu nu au putut fi fructificate din cauza instaurării regimului comunist.

Alinierea la propaganda sovietică

    La începutul acestui an s-au împlinit şase decenii de la apariţia lucrării „Marxismul şi problemele lingvisticii“ semnată de I. V. Stalin, ultimul amestec brutal al dictatorului în activitatea oamenilor de ştiinţă, la 5 martie 1953 trecând în lumea umbrelor. Elev de liceu fiind, nu am înţeles deloc de ce la orele de română a trebuit să-mi „însuşesc“, până la finele anului, „învăţăturile“ generalissimului despre limbă şi nu limba română propriu-zisă.
    Introducerea la compendiul din 1956, după care m-am pregătit pentru intrarea la facultate, e plină de citate din Marx, Engels şi Lenin, în consens cu ideile din broşura lui Stalin, care demasca idealismul şi antiistorismul teoriilor burgheze în materie de lingvistică.
    „Găsim în această lucrare definiţia exactă a limbii ca fenomen social – se spunea în introducere –, apoi datele fundamentale privitoare la legătura dintre limbă şi societate, la legile interne de dezvoltare a limbii, unică şi comună pentru întregul popor, la limba viitorului (probabil rusa – n. n.), unică pe tot pământul în societatea comunistă“.
    După şase decenii, din combaterea ideii lui N. I. Marr că ar exista limbi diferite pentru fiecare clasă socială în parte a rămas pentru toţi doar... engleza, impusă de tehnologiile actuale ale informaţiei şi comunicării.

La vremuri noi – gramatici noi

   

Gramatica limbii române, vol. I, 2005

Pe măsură ce regimul de la Bucureşti se desprindea de Moscova, lingviştii români începeau şi ei să se debaraseze de balastul ştiinţei sovietice. În 1963 se tipăreşte ediţia a II-a a „Gramaticii Academiei“, cu „î“ la toate cuvintele, dar în 1966, la doi ani după Declaraţia PCR din aprilie 1964, apare un tiraj nou al ediţiei a II-a, „revăzută şi adăugită“, litera „â“ revenind atât în familia de cuvinte a substantivului „român“, cât şi în numele unor personalităţi de prim rang precum Brâncuşi, Cândea, Pârvan.
    Toate aceste gramatici oficiale, cărora li se adaugă cele de autor (una specială fiind „Gramatica de bază a limbii române“ din 1982 a academicianului Ion Coteanu, prin admiterea predicatului verbal compus) sunt îmbunătăţiri ale celor tradiţionale, prima fiind „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae“ de Samuil Micu şi Gh. Şincai, publicată în 1780. Gramaticile şcolare după care au învăţat elevii s-au fundamentat de la epocă la epocă, pe aceste lucrări.
    Cele două volume – „Cuvântul“ şi „Enunţul“ ale „Gramaticii Academiei“ din 2005 (coordonator Valeria Guţu Romalo), sintetizată într-unul singur în 2010 sub titlul „Gramatica de bază a limbii române“ (coordonator Gabriela Pană Dindelegan) renunţă la descrierea tradiţională a limbii (deşi se pleacă de la ediţia din 1963) şi se racordează unei noi abordări a fenomenului lingvistic.
    Faţă de gramaticile de până acum, descriptive şi normative, noua versiune a Gramaticii Academiei „asociază aspectul descriptiv cu perspectiva funcţională asupra limbii, a cărei componentă principală o constituie raportarea la procesul de comunicare“ – după cum ne încredinţează „Prefaţa“ la volumul I („Cuvântul“).
    Din această perspectivă s-au impus, ca unităţi de bază ale limbii, cuvântul (care aparţine atât sistemului, cât şi actului discursiv) şi enunţul (unitate de bază a comunicării).
    Oferind o descriere actualizată a evoluţiei limbii şi a cercetării gramaticale din ultimele decenii, cele două volume ale Gramaticii Academiei din 2005 constituie „un temei şi un imbold de înnoire a predării (gramaticii) limbii române în şcoală, în sensul înţelegerii organizării limbii şi a mecanismelor de utilizare a sistemului în procesul de comunicare“.
    „Gramatica de bază a limbii române“ din 2010 simplifică acest demers, dar nimeni nu s-a sinchisit până acum să modernizeze însuşirea limbii materne, eşalonând cunoştinţele concentric, de la clasa a II-a până la clasa a XII-a, în funcţie de particularităţile de vârstă ale elevilor. Copiii sunt astfel obligaţi să se chinuie, ca Trăsnea din „Amintirile“ lui Creangă, cu învăţarea unor noţiuni şi reguli depăşite de mult, ceea ce poate duce la o respingere a însăşi învăţării.

Variante năstruşnice ale scrierii

   

Gramatica de bază a limbii române, sinteză, 2010

Efectele cantonării cu încăpăţânare în regulile uneori anacronice ale studierii limbii române se pot constata foarte uşor în scrierea năstruşnică a unei secvenţe de enunţ: „În timpul Celui de Al Doilea Război Mondial...“, pe care o cităm cu scopul de a nu o mai repeta nimeni: „În timpul celui De al Doilea Război Mondial....“.
    Potrivit gramaticii care se învaţă în şcoală, „cel“ din secvenţa de enunţ de mai sus este articol demonstrativ, iar „al“ este articol posesiv/genitival în componenţa unui numeral ordinal. Scrierea cu literă mică a cuvântului „al“ este recomandată în mod greşit şi de DOOM2, cele două lucrări fiind elaborate concomitent, fără consultări mai amănunţite între colectivele de autori.
    În noua versiune a Gramaticii Academiei, „cel“ şi „al“ nu mai sunt articole, ci pronume sau adjective pronominale. „Cel“ este astfel pronume/adjectiv demonstrativ semiindependent, care necesită prezenţa unei compliniri (nu poate apărea singur) şi are funcţia sintactică de determinant al grupului nominal citat. „Al“ este formant obligatoriu al numeralului ordinal, formează deci o unitate morfosintactică cu „doilea“. În structura şdemonstrativ semiindependent A de A numeral ordinal cu valoare de adjectivţ, cuvîntul „de“ este total delexicalizat (nu are sens) şi nu impune numeralului pe care îl precedă cazul acuzativ. De aceea, în acest context, „de“ nu este cap al unui grup prepoziţional, singura sa funcţie sintactică fiind aceea de conector cerut de numeralul ordinal cu valoare de adjectiv. Amalgamat cu numeralul „întâi“, a dat forma invariabilă „dintâi“: „cel dintâi copil/celui dintâi copil“.
    Forma corectă a grafiei grupului nominal luat ca exemplu este deci „Cel de Al Doilea Război Mondial“ indiferent de locul pe care îl ocupă într-un enunţ.

Apropo de... ministrul de externe

    Încălcarea normelor ortografice şi de punctuaţie nu se face însă numai din cauza gramaticii tradiţionale învăţate, ci şi din necunoaşterea formelor corecte impuse de lucrările normative în vigoare. Foarte mulţi oameni, îndeosebi cei din presă, scriu „a propos“, „vis-a-vis“ (ambele cazuri fără accent pe „a“ – corect „à“), „en gros“, „reprezentanţii mass-media“, „ministrul de Externe“, în loc de „apropo“, „vizavi“, „angro“ (adverb şi substantiv – „am vizitat toate angrourile“), „reprezentanţii mass-mediei“, „ministrul de externe“, forme recomandate ca fiind corecte de trei decenii.
    Întrucât de asemenea greşeli ne vom ocupa într-o lucrare ce va fi tipărită în toamnă, ne oprim doar asupra sintagmei „ministru de externe“ care se scrie cu „e“ mic, din punct de vedere gramatical ea fiind similară tuturor celorlalte denumiri de funcţii sau evenimente care nu sunt nume proprii: „director de şcoală“, „preşedinte de asociaţie“, „examen de capacitate“, „examen de bacalaureat“, „mecanic de locomotivă“ etc.
    Sunbstantivele comune se scriu cu literă mare doar atunci când se foloseşte eliptic denumirea instituţiei: „secretar de stat la Externe“, „student la Litere“.
    Cum situaţiile de scriere sau vorbire care necesită corectări la mulţi dintre cititorii ziarului sunt numeroase, voi reveni cu un alt material privind sintaxa limbii române în noua versiune a Gramaticii Academiei, precum şi îndreptarea celor mai frecvente greşeli de ortografie şi punctuaţie.

                                        Prof. Valeriu Anghel


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.