Educație

Pr. Vasile Croitoru, “Practici funerare în România zilelor noastre”

Valentin Muscă
3 mar 2013 5089 vizualizări
După ştiinţa noastră este cea mai recentă cercetare despre evoluţia practicilor de înmormântare din Vrancea arhaică

În sfârşit o lucrare scrisă de un vrâncean, tipărită la Editura Academiei Române. “Les pratiques funeraires en Roumanie. Traditions et nouvelles formes dans le monde chretien aujourd,hui” (Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2012). Atfel spus, practici funerare în Romania, tradiţii şi noi forme în lumea creştină de astăzi, cu referinţă expresă la Vrancea arhaică. Autorul, preotul Vasile Croitoru, originar din Câmpuri, absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti în 1993 şi doctor în teologie al Universităţii din Strasbourg slujeşte în prezent la o biserică din capitală. Lucrarea apărută la Editura Academiei este teza de doctorat, sigur, o variantă mai legeră, pentru a putea fi citită de un public cât mai mare. Subiectul îl reprezintă evoluţia practicilor de înmormântare în zilele noastre, a celor care sunt pe cale să dispară, dar şi a inovaţiilor care au apărut în ultimul timp, au intrat în cult în anumite spaţii geografice şi tind să se generalizeze în practica funerară, dar nu sunt reglementate în cărţile de cult. Deşi este un subiect teologic prin excelenţ㸠cercetarea a implicat o migăloasă muncă sociologică pe teren. Ca orice teză de doctorat, autorul a trebuit să o delimiteze cât mai precis şi a ales ca spaţiu de studiu Vrancea arhaică, lucru benefic pentru noi deoarece avem o analiză recentă despre modul cum au evoluat anumite practici de înmormântare, cum au pierit unele şi cum s-au născut altele. Deşi suntem într-o ţară în care cultul morţilor este foarte dezvoltat, subiectul nu a constituit o temă de cercetare pentru teologi, etnografi sau sociologi. De la Simion Fl. Marian, Theodor Burada şi H. H. Sthal puţini români au mai acordat timp şi atenţie acestor manifestări ale pioşeniei credincioşilor faţă de persoanele pe care le conducem în lumea de dincolo. De aceea, credem că studiul preotului Vasile Croitoru ar putea constitui o temă de discuţii pentru Biserica locală în contextul în care după 1989 s-au produs mari schimbări în acest domeniu, iar preoţii tineri se confruntă cu probleme care nu sunt încă reglementate din punct de vedere legislativ. Cunoscânt anacronica funcţionare a protoieriilor din Vrancea suntem convinşi că această discuţie nu va avea loc. Pe de altă parte este ciudată situaţia acestui preot care nu a găsit un loc la o biserică din Focşani, deşi locuieşte în municipiu de mai bine de un deceniu, în timp ce la „catedrala” din Focşani a fost teleportat un preot care face politică în Biserică şi pentru care cel mai mare canon ar fi să i se dea să citească în Postul Paştelui teza de doctorat a părintelui Croitoru! (Valentin MUSCĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
SANDA, acum 4064 zile, 18 ore, 28 minute, 50 secunde
Mandria este radacina tuturor relelor!
viorel i. iancu, acum 4069 zile, 16 ore, 35 minute, 2 secunde
Sunt convins ca este o lucrare de valoare. Interesante pot fi si imormantarile din cadrul cinului monahal, avand un specific aparte. Sunt prezentate lucrari interesante, dar nu sunt prezentate si citeste integral
epidemie, acum 4069 zile, 21 ore, 16 minute, 33 secunde
Greseala,tzine locul unui preot,nu e preot.Cand va veni un preot va trece pe postul lui de dascal.
interesatul, acum 4070 zile, 4 ore, 21 minute
D-l Musca de unde putem procura cartea?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.