Educație

Meşterii populari vranceni propun anul acesta mărţişoare naturale

Ziarul de Vrancea
25 feb 2013 3448 vizualizări
“de fiecare dată am epuizat tot ce am lucrat peste iarnă”, ne-a spus una dintre meşterele venite la targul de la sala Balada, deschis zilnic pană pe 7 martie u de la targ se pot cumpăra şi mărţişoare dulci

La Focşani s-a deschis ieri a IV-a ediţie a Targului Mărţişorului, organizat de Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, Artelor şi Meseriilor Vrancea, în parteneriat cu Ansamblul Folcloric “Ţara Vrancei”. De la acesta pot fi achiziţionate mărţişoare originale, confecţionate de meşteri populari din zone cu tradiţie în judeţul nostru, care expun spre vanzare şi alte produse pe care le-au confecţionat de-a lungul iernii. “Am adus mărţişoare tradiţionale lucrate din lemn, hartie, frunze, conuri de brad, seminţe, toate luate din natură. Focşănenii ne cunosc pentru că noi am venit şi la ediţiile anterioare şi de fiecare dată am epuizat tot ce am lucrat peste iarnă. Anul acesta am adus ceva mai multe produse şi sperăm să le vindem. Ideile ne vin din natură, iar dacă vedem o sămanţă frumoasă o lipim pe o hartiuţă, floricele presate”, ne-a declarat Florentina Trifan din Reghiu. Iar dacă se tot vorbeşte despre produse bio în ultima vreme, de la acest targ se pot cumpăra caşcaval afumat, cătină în miere, dulceaţă de fructe de pădure, afine, toate ecologice, numai bune pentru a le face cadou de…mărţişor. “Sunt bio, făcute de mine cu fructe din propria grădină şi ne ajută şi natura, adunăm din pădure zmeură şi cătină. Lumea cumpără, deşi acesta nu este sezonul duceţurilor. Merg bine mărţişoarele pe care le confecţionez din conuri de brad, coji de nucă, flori, panză”, ne-a declarat şi Gina Dumitraşcu. Preţurile sunt pentru toate buzunarele, pornesc de la 1 leu şi ajung pană la 200 de lei. Targul Mărţişorului este deschis zilnic între orele 9,00 – 17,00 pe esplanada Sălii Balada pană pe 7 martie 2013. Mărţişoarele confecţionate de meşterii populari sunt o alternativă la chinezăriile care se găsesc în toate pieţele şi magazinele din oraş. (M. VLĂDESCU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.