Educație

Spitalul din Focşani, păzit de firma Umo Serv

Raluca Manolache
5 feb 2013 2502 vizualizări
Cadrele medicale dar şi pacienţii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sfantul Pantelimon” Focşani sunt păziţi de cateva zile de gardienii de la compania UMO Serv din Focşani, patronată de omul de afaceri Marius Ulmeteanu.

Reprezentanţii unităţii spitaliceşti au decis să schimbe firma cu care unitatea colabora de caţiva ani, în condiţiile în care şi contractul a expirat la sfarşitul lunii ianuarie. “Spitalul a organizat licitaţie în vederea încheierii unui nou contract pentru asigurarea pazei în unitate. Contractul are o valabilitate de un an, iar firma care a caştigat licitaţia îndeplineşte toate condiţiile de dotare şi intervenţie rapidă în caz de necesitate”, a precizat Alina Pelin, purtătorul de cuvant al Spitalului din Focşani. Agenţii de pază sunt repartizaţi în toate corpurile de clădire ale Spitalului din Focşani şi tot aceştia vor fi cei care vor încasa de la aparţinătorii bolnavilor taxa pentru a-şi putea parca maşinile în curtea spitalului. Deşi unitatea spitalicească a avut şi în trecut firmă de pază, nu puţine au fost situaţiile în care poliţiştii au trebuit să intervină pentru a-i calma pe unii dintre bolnavi, care au avut un compartament neadecvat faţă de personalul medical. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
geo, acum 4088 zile, 18 ore, 13 minute, 17 secunde
E foarte bine ca sa schimbat firma de paza la spital,aia care erau faceau numai tampenii,erau beti toata noaptea si dormeau pe canapelele spitalului. Nu mai vorbim de spaga la parcare!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.