Grădiniţa 4 ar putea rămane în subordinea Şcolii “Ion Basgan”
Nemulţumirile directorului Şcolii “Ion Basgan” din Focşani, materializate cu înaintarea unor memorii către Prefectură, Primărie şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, s-au lăsat cu promisiunea revenirii asupra proiectului de hotărare privind trecerea Grădiniţei 4 în subordinea Liceului Tehnologic “G G Longinescu” de la 1 septembrie 2013. Directorul Şcolii “Ion Basgan”, profesorul Tiberiu Dima, spune că a obţinut promisiunea prefectului Cătălin Kanty Popescu de a nu da aviz de legalitatea hotărarii Consiliului Local. “Am discutat şi cu inspectorul şcolar general şi cu directorul de la Şcoala 2, dar încă nu am o poziţie pentru că nu am apucat să studiez hartiile. Oricum, trebuie procedat în aşa fel încat lucrurile să se desfăşoare normal. Din punctul meu de vedere, Prefectura se pronunţă din punct de vedere al legalităţii, nu al oportunităţii, dar deocamdată aşteptăm să analizăm situaţia”, a precizat însă prefectul Popescu. O soluţie pentru salvarea Liceului Tehnolog “G G Longinescu”, care se află în pericol de a-şi pierde personalitatea juridică din pricina numărului mic de elevi, caută şi Inspectoratul Şcolar, care i-a propus directorului Tiberiu Dima un troc. “Ne-am gandit că poate să rămană Grădiniţa 4 structură a Şcolii “Ion Basgan”, dar să treacă în subordinea Liceului Tehnologic “G G Longinescu” Grădiniţa 8, care este şi ea arondată Şcolii “Ion Basgan”. Este însă numai propunerea mea pe care va trebui să o discutăm în amănunt”, ne-a precizat profesoara Vasilica Zaharia, inspectorul şcolar general al IŞJ. Între timp, părinţii preşcolarilor Grădiniţei 4 au semnat un memoriu pe care urmează să-l înainteze astăzi instituţiilor statului, prin care solicită rămanerea Grădiniţei 4 ca structură a Şcolii “Ion Basgan” Focşani. Aceştia îşi motivează demersul prin dorinţa de a-şi lăsa copiii la clasa pregătitoare în acelaşi local, cu aceleaşi condiţii, lucru imposibil dacă grădiniţa va deveni structură a liceului. (Mihaela VLĂDESCU)













