Educație

Concert de “Mica Unire” susţinut de Orchestra “Unirea”

Sorin Tudose
20 ian 2013 678 vizualizări
Orchestra de Cameră “Unirea” a Ateneului Popular va susţine miercuri, 23 ianuarie, un concert simfonic dedicat aniversării a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Intitulat sugestiv “un concert...în cuget şi-n simţiri”, programul cuprinde lucrări ale unor compozitori români – Alexandru Flechtenmacher, Ciprian Porumbescu, Tiberiu Olah – în prima parte, dar şi Ludwig von Beethoven, în partea a doua. Dirijorul va fi Vincent Gruger. În foaier va fi organizată o expoziţie documentară “în oglindă”, ce va reflecta activitatea, pe de o parte, a Filarmonicii de Stat “Unirea”, de la a cărei desfiinţare s-au împlinit 50 de ani (ultimul concert a avut loc pe 12 ianuarie 1963) şi, de cealaltă parte activitatea Orchestrei de Cameră “Unirea”, ansamblu instrumental înfiinţat cu scopul de a relua activitatea concertistică profesionistă în Focşani. “Invităm publicul focşănean la o seară muzicală ce poate trezi unora nostalgii (celor mai in vârstă), altora (ceva mai tineri) admiraţia şi bucuria refacerii unui spaţiu cultural, cândva bine conturat în oraşul de pe Milcov”, transmite Valentin Gheorghiţă, directorul Atenului. Concertul începe la ora 19.00, intrarea fiind liberă, pe bază de invitaţie. (S. TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
mirela, acum 1789 zile, 1 ora, 23 minute, 19 secunde
cum se pot procura aceste invitatii?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.