Educație

VIDEO!!!Colegiul Auto, în aer! Şcoala de şoferi la 18 ani şi carnet la 21 ani

Ziarul de Vrancea
15 ian 2013 6184 vizualizări
Elevii Colegiului Auto din Focşani ar putea intra în posesia permisului auto la 21 de ani, deşi susţin examen la 18 ani u elevii sunt bulversaţi de prevederile noului Cod Rutier care intră în vigoare de sambătă

Noul Cod Rutier, care intră în vigoare pe 19 ianuarie, afectează şcoala de şoferi profesionişti de la Colegiul Auto „Traian Vuia” din Focşani, iar elevii nu ştiu dacă vor mai fi şoferi profesionişti la terminarea studiilor liceale. Memoriul înaintat la finele anului trecut de directorii a zece colegii auto din ţară, printre care şi cel din Focşani, a rămas fără răspuns. Mai sunt numai cateva zile pană la intrarea în vigoare a noului cod rutier care practic desfiinţează colegiile auto, iar oficialii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) nu par interesaţi să ia vreo decizie. Din 19 ianuarie examenul pentru obţinerea permisului auto la categoriile C şi E va putea fi susţinut numai la varsta de 21 de ani, prevedere care dezavantajează elevii colegiilor tehnice de transporturi auto, care nu vor mai putea obţine permisul în timpul şcolii. Peste 100 de elevi ai Colegiului Auto „Traian Vuia” Focşani se află în această situaţie, riscand să repete şcoala de şoferi după absolvire, dar pe banii proprii. ”Pentru aceşti tineri şi pentru noi, întreaga şcoală înseamnă practic desfiinţarea şcolii de şoferi profesionişti. Ei la 21 de ani, cum prevede legea, nu vor mai avea calitatea de elevi. Pe scurt, desfiinţează şcoala de stat, avand această meserie de şofer profesionist. Munca noastră devine inutilă”, ne-a spus inginerul auto Eugen State, profesor la Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia”. Cu alte cuvinte, ”vor fi nevoiţi să mai facă şcoala de şoferi încă o dată după terminarea liceului”, spune Ioan Negoescu, directorul Colegiul Tehnic Auto din Focşani.

Liceele auto devin şcoli de şoferi amatori

La specializarile de mecanică nu se mai pregătesc şoferi profesionişti de camioane. Noul Cod Rutier interzice elevilor accesul pe astfel de maşini. ”Dacă ar fi să punem în aplicare această lege ar însemna ca elevii să vină la şcoală peste doi ani şi să dea acest examen, dar nu mai au calitatea de elev”, a mai spus directorul Negoescu. Până acum elevii care făceau pregătirea teoretică şi practică abia în clasa a XI-a puteau obţine permisul de conducere la categoria C, după ce împlineau vârsta de 18 ani. Potrivit noilor prevederi, aceşti tineri trebuie să aştepte împlinirea varstei de 21 de ani. ”Ne afectează modificarea legii pentru că noi pentru asta am venit la liceu, să luăm permisul cu toate categoriile, B,C şi E, pentru a avea un avantaj la un loc de muncă mai bun”, ne-a spus unul din elevii Colegiului Tehnic Auto.

Se caută soluţii pentru elevi

Directorul Colegiului Auto, Ioan Negoescu, spune că  a avut o discuţie ieri cu inspectorul responsabil cu disciplinele tehnice din cadrul MECTS care i-a promis că va încerca o rezolvare a situaţiei în favoarea elevilor. „Problema care se pune după data de 19 ianuarie nu este a şcolarizării, ci a examinării. Elevii trebuie să aibă o finalitate. Eu cred că se va încheia un protocol între ministerele responsabile astfel încat elevii care fac deja şcoala să poată susţine examen. Mai există şi varianta ca ridicarea permisului de conducere să se facă la împlinirea varstei de 21 de ani, dar examenul să se susţină la finalizarea şcolii”, ne-a declarat Ioan Negoescu. Acesta este convins că elevii care urmează în prezent cursurile şcolii vor avea finalitate întrucat „lucrurile începute înainte de intrarea în vigoare a noul cod rutier trebuie să meargă după vechea lege”. În situaţia elevilor Colegiului Auto se află şi cursanţii şcolilor de şoferi care nu au încă 21 de ani împliniţi. Şcoala de şoferi este valabilă un an de la absolvire. (M. VLĂDESCU, A. IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.