Educație

Seducţiile şi discriminările din şcoli, raportate la ministru

Ziarul de Vrancea
14 ian 2013 1379 vizualizări
Tentativele de suicid, furturile, cazurile de şantaj, violarea secretului corespondenţei, cazurile de discriminare, insultă şi ameninţări ori chiar cazurile de seducţie trebuie raportate la Ministerul Educaţiei

Conducerea Ministerului Educaţiei vrea să ştie cate cazuri de discriminare au fost înregistrate în şcoli, precum şi cate situaţii de seducţie sau violarea secretului corespondenţei s-au petrecut de la începutul anului şcolar. Totul după scandalurile sexuale izbucnite în mai multe unităţi de poliţie, care au scos la iveală situaţii şocante. În acest sens, fiecărui judeţ i s-a cerut o centralizare exactă a situaţiilor de acest gen catalogate drept „violenţe” sau “abuzuri”. Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) a trimis ieri o adresă în unităţile de învăţămant prin care solicită, pană pe 24 ianuarie, o situaţie exactă a cazurilor de violenţă. “Situaţia trebuie să cuprindă toate cazurile de violenţă de la începutul anului şcolar şi pană pe 24 ianuarie, data transmiterii documentului către Inspectoratul Şcolar”, ne-a declarat inspectorul pentru programe educative din cadrul IŞJ, Lidia Dumbravă. Formularul care trebuie înaintat către IŞJ cuprinde patru categorii de violenţă: atac la persoană, atentat la securitatea unităţii şcolare, atentat la bunuri şi alte fapte de violenţă sau atentate la securitate în spaţiul şcolar, fiecare avand mai multe subcategorii (31 în total). Comisiile de prevenire a violenţei din cadrul şcolilor sunt cele care trebuie să stabilească în ce categorie intră fiecare incident petrecut în untate de la începutul anului şi să raporteze la IŞJ inclusiv tentativele de suicid, furturile, cazurile de şantaj, violarea secretului corespondenţei, cazurile de discriminare, insulte şi ameninţări repetate, instigarea la violenţă, introducerea unor persoane străine în şcoală, ori chiar cazurile de seducţie. Situaţia centralizată la nivel de Vrancea va fi transmisă la METCS pană pe 31 ianuarie. În toamnă, şefa IŞJ declara în cadrul unui Colegiu Prefectural că violenţa în unităţile de învăţămant înregistrează un trend descendent. “Au existat permanent preocupări pentru reducerea acestui fenomen prin discuţii cu părinţii, cadrele didactice, psihologi”, declara Vasilica Zaharia, care a raportat în anul şcolar 2011-2012 două cazuri grave de violenţă. Numărul acesta a fost cel puţin egalat în primul semestru al acestui an şcolar, două cazuri de violenţă extremă înregistrandu-se la Colegiul Cuza, unde un elev de clasa a VI-a a fost luat cu ambulanţa după ce a fost lovit de un coleg de clasă, şi un alt caz la Colegiul „Edmond Nicolau”, unde un elev a fost băgat în spital de un coleg de etnie romă pe fondul unor neînţelegeri. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.