Educație

Un vrancean a fost nominalizat la premiul „Studentul Român al Anului din Europa”

Ziarul de Vrancea
4 ian 2013 2621 vizualizări
Studentul din Focşani a ajuns în finala compeţiei „Premiile LSRS pentru Excelenţă Academică în Străinătate” .„Uniristul” Cristian Mihai Munteanu a fost şef de promoţie şi a caştigat mai multe concursuri de matematică de-a lungul timpului

Vranceanul Cristian Mihai Munteanu, absolvent al Colegiului Naţional Unirea în 2011, actualmente student în Germania, este unul dintre finaliştii competiţiei „Premiile Liga Studenţilor Romani din Străinătate pentru Ecxelenţă Academică în 2013”, secţiunea „Europa Universitar”. Finaliştii celor opt secţiuni au fost selecţionaţi din peste 200 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi înscrişi în cele opt categorii, de către laureaţii ediţiilor precedente ale galei. Selecţia finală a fost realizată de un juriu distins, urmand ca pe 8 ianuarie, la Palatul Parlamentului, să fie anunţaţi şi premiaţi caştigătorii în cadrul Galei Studenţilor Români din Străinătate. Categoriile pentru care se vor acorda premii sunt: „Studentul Român al Anului din America de Nord” (1 premiu pentru nivelul universitar şi 1 premiu pentru nivelul post-universitar), „Studentul Român al Anului din Europa” (1 premiu pentru nivelul universitar şi 1 premiu pentru nivelul post-universitar), „Studentul Român al Anului de pe alte Continente”, „Studentul Român Erasmus al Anului”, „Studentul Anului în România”, „Premiul Special în Arte”. Toate candidaturile, cu excepţia celei pentru „Studentul Anului în România”, intră automat în competiţia pentru Marele Premiu „Studentul Român al Anului”. Toţi tinerii selecţionaţi sunt exemple de excelenţă academică şi extracurriculară românească în străinătate şi în ţară, după cum au anunţat organizatorii acestui eveniment.


Şef de promoţie în 2011


Cristian Mihai Munteanu este unul dintre cei cinci finalişti ai secţiunii „Europa Universitar”. Absolvent al Colegiului Unirea Focşani în 2011, acesta studiază în prezent matematica la Jacobs University din oraşul german Bremen. „Fiind în acelaşi timp pasionat de filozofia existenţei umane, îmi place să cred despre mine că sunt un căutător al înţelesurilor din spatele teoremelor pe care le demonstrez. Acum matematica a devenit pentru mine mult mai mult decât un obiect de studiu, este un stil de viaţă. O fac de când mă ştiu şi mă fascinează pe zi ce trece din ce în ce mai mult. Autorul meu favorit este Antoine de Saint Exupery. Îmi place atât de mult tocmai pentru că foloseşte idei abstracte pentru a explica lucruri umane inexplicabile. Am fost atât de inspirat de ideea aceasta încât am început propriul meu blog în care scriu astfel de eseuri (http://mihaihai.blogspot.com). Momentan, cel mai mult îmi place să predau, să vorbesc despre matematică. Din fericire, am nimerit în locul cel mai potrivit pentru a-mi „practica” pasiunile”, scrie focşăneanul în prezentarea sa pe site-ul oficial al competiţiei.


România vrea să-i aprecieze pe tinerii străluciţi


Nominalizarea focşăneanului nu reprezintă o surpriză pentru cunoscuţi, acesta fiind şef de promoţie al CNU în 2011 şi obţinand de-a lungul timpul rezultate importante în competiţiile de profil, ultimul fiind un premiul III obţinut în august 2012 la a 19-a ediţie a Concursului Internaţional de Matematică pentru Studenţi care a avut loc la Universitatea Americană din oraşul bulgăresc Blagoevgrad. Ca un amănunt deloc de neglijat, Cristian Mihai Munteanu l-a avut ca profesor de matematica în liceu pe Enache Pătraşcu. „Gala Studenţilor Rămani din Străinătate” reprezintă cel mai important eveniment al anului organizat de Liga Studenţilor Romani din Străinătate. „În mod special, Gala de anul acesta a atras mai multe candidaturi ca niciodată. Decizia juriului prezidat de preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, este cu atât mai dificilă, iar competiţia cu atât mai frumoasă. Din tot sufletul ne dorim o seară pe deplin reuşită, care să transmită un semnal clar că România ştie să-i aprecieze la justa lor valoare pe aceşti tineri străluciţi care s-au distins prin competenţă, seriozitate şi perseverenţă”, declară Sebastian Burduja, preşedintele LSRS. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
XXXX, acum 1990 zile, 8 ore, 52 minute, 7 secunde
Ai carte, ai parte. N-ai carte, ai totul. Îl sfătuiesc să se apuce măcar de plagiat ca să se bucure de o fantastică reușită cu o majoritate covârșitoare de 4,2 milioane din totalul de 18,3. citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.