Educație

Colegiul Economic – Colegiul Crăciunului 2012

Ziarul de Vrancea
20 dec 2012 1048 vizualizări
Tradiţiile ţărilor europene a fost principala temă a ediţiei din acest an a concursului “Moş Crăciun European” desfăşurat ieri la Sala Balada

Cele cinci echipaje înscrise în concurs, Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau”, Liceul Pedagogic “Spiru Haret”, Colegiul Economic, Liceul Sportiv şi Colegiul Cuza, au susţinut mai multe probe, printre care: probă de cultură generală, o probă artistică cu specificul ţărilor europene, o probă de prezentarea a unor filme privind tradiţii din ţările pe care au ales să le reprezinte. În final s-au ales Miss Crăciuniţa şi Mister Crăciun. Juriul, format din consilierul local Axente Manuela, viceprimarul Tudorel Trofin şi inspectorul şcolar Ion Ionaşcu au desemnat caştigătorii. Astfel, „Liceul Crăciunului 2012” a fost declarat Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” iar titlurile de „Miss Crăciuniţa” şi „Mister Crăciun” au fost obţinute de elevii de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” - Ramona Micu şi Daniel Drăgoi; locul II a fost obţinut de Colegiul Naţional „Al. I. Cuza”, pe locul III s-a pozitionat Liceul Pedagogic „Spiru Haret” iar Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” şi Liceul cu Program Sportiv au primit menţiune. Toţi participantii au primit diplome şi dulciuri din partea Consiliului Local al Tinerilor şi al Consiliului Local Focşani, organizatorii evenimentului. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.