Educație

Profesorul Costică Neagu, premiat de Academia Română

Valentin Muscă
14 dec 2012 6804 vizualizări
Vranceanul a primit distincţia „Meritul Academic”, pentru promovarea operei savantului Simion Mehedinţi, unul dintre stâlpii acestui for de ştiinţă şi cultură

Vrancea a fost în această săptămână la loc de frunte sub cupola Academiei Române. Cea mai înaltă instituţie culturală a ţării a acordat distincţia „Meritul Academic” profesorului dr. Costică Neagu, pentru promovarea operei savantului Simion Mehedinţi. Paradox al timpurilor pe care le trăim, în timp ce parlamentarii vrânceni primeau la Focşani investitura din partea Biroului Electoral Judeţean, la Bucureşti savantul Simion Mehedinţi era comemorat, iar prof. Costică Neagu primea bine meritata recunoaştere a muncii de peste două decenii. „Ceea ce impresionează, aproape te copleşeşte, este sentimentul de încredere în forţa şi viitorul acestui neam. Personal am fost copleşit de faptul că numele meu s-a rostit sub cupola Academiei Române alături de numele lui Simion Mehedinţi, unul din stâlpii acestui for de ştiinţă şi cultură, chiar cu o zi înaintea semicentenarului plecării lui la cele veşnice, atunci când, după mărturisirea nepoatei sale, Doamna Simona Mehedinţi, îşi lua adio de la această lume cu aceste cuvinte: «-Domnilor parlamentari, calea dreaptă, calea dreaptă”», ne-a spus profesorul Costică Neagu. Premierea prof. Neagu reprezintă implicit recunoaşterea muncii dusă de Asociaţia „Simion Mehedinţi”, care organizează singurul simpozion serios din Vrancea, editează mai multe publicaţii şi tipăreşte opera părintelui geografiei româneşti – sovejanul Simion Mehedinţi, anul acesta fiind tipărit al şaptesprezecelea titlu. Dacă mai adăugăm că în Colecţia „Biblioteca Simion Mehedinţi” a Editurii Terra au fost tipărite 88 de titluri, punând pe piaţa cărţii peste 300 de mii de exemplare, avem o idee despre dimensiunea infuziei culturale pe care a adus-o Asociaţia în Vrancea după 1989. Si totuşi, într-un judeţ în care carnetul de partid este mai puternic decât orice diplomă universitară, chiar şi un cercetător de talia prof. Neagu nu se bucură de respectul cuvenit dacă ne amintim că acum câţiva ani a fost schimbat din funcţia de director al Casei Corpului Didactic (CCD) din Focşani într-o noapte, pe vremea când PSD-ul guverna cu PDL-ul pentru a-l pune director pe un oarecare prof. Marius Poll, cunoscut mai mult ca activist de partid decât ca prof. sau om de cultură.

Numai că, până să fie instalat „matematicianul” la CCD, PSD-ul a ieşit de la Guvernare şi locul de director a fost luat de consoarta unuia din noii doctrinari ai PDL-ului acelui moment, prof. Janet Popoiu, iar prof. Neagu şi Asociaţia Mehedinţi au fost scoşi în stradă, la propriu. Având în memorie aceste întâmplări recente, distincţia Academiei Române este actul de dreptate pe care munca de peste 20 de ani a prof. Neagu şi a coloboratorilor săi de la Asociaţia „Simion Mehedinţi” o fac pentru educaţia tineretului vrâncean şi pentru cultura şi spiritul acestui judeţ obidit. Ce nu au făcut Primăria Focşani şi Consiliul Judeţean Vrancea a făcut, Slavă Domnului, Academia Română, demonstrând că din punct de vedere al recunoşterii valorilor, Vrancea rămâne departe în epoca fanariotă, pe vremea când dregătoriile la stat se cumpărau pe malul Bosforului sau se luau cu împrumut de la Paşa din Vidin. Felicitări Dle Profesor Costică Neagu! Să vă bucuraţi de prestigioasa distincţie academică pe care o meritaţi cu prisosinţă! (Valentin MUSCĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
dascalita, acum 4139 zile, 16 ore, 6 minute, 26 secunde
Felicitari,domnule profesor! In sfarsit,valorile sunt asezate la locul cuvenit.Munca dumneavoastra ,poate a fost partial rasplatita,dar discipolii va vor pastra in suflet pentru darurile ,inefabilet citeste integral
ND, acum 4141 zile, 17 ore, 57 minute, 54 secunde
Felicitari! Felicitari Felicitari! Respect!
, acum 4142 zile, 17 ore, 24 minute, 15 secunde
Felicitări, domnule Profesor Costică Neagu! Imi dau seama ca nu v-a fost usor ca , in asemenea vremuri, sa promovati un reprezentant al Culturii Nationale ingrijindu-va de publicarea operei sale. citeste integral
Musca, acum 4143 zile, 35 minute, 2 secunde
Nici nu se putea altfel! Domul PROFESOR este o valoare care a cultivat valoarea! Se stie ca el a aparat si existenta Casei Corpului Didactic, condusa acum de o molie catastrofica a PNL. Tot el a fost citeste integral
Un invatator de altadata, acum 4143 zile, 22 ore, 15 minute, 58 secunde
Felicitari !Este o mandrie a Vrancenilor !
Ulise Grosu, acum 4144 zile, 3 ore, 1 minut, 47 secunde
Felicitarile mele Stimate Domnule Profesor ! Am citit cu atentie articolul, si ma bucur ca munca prof. Costica Neagu a fost rasplatita asa cum se cuvine. Eu il cunosc personal pe dl. prof. Costica citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.