Educație

Marius Poll, instalat astăzi director la Colegiul Cuza

Ziarul de Vrancea
11 nov 2012 3184 vizualizări
Ingrata misiune îi va reveni, cel mai probabil, inspectorului Emil Radu, care îl va învesti pe Marius Poll în faţa colegilor din cancelarie

Profesorul Marius Poll va fi instalat astăzi în funcţia de director interimar al Colegiului Naţional “Al. I. Cuza” Focşani, după ce Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) a decis vineri schimbarea din funcţie a directoarei Alinei Măiereanu. “Consiliul de Administraţie al IŞJ a validat în unanimitate propunerea”, ne-a declarat inspectoara adjunctă Luminiţa Balaban. Fostei directoare i se reproşează, printre altele, că „a bucăţălit” catedrele pe care le-a dat apoi la plata cu ora unor cadre care nu se ridică la pretenţiile colegiului. Misiunea ingrată de a citi decizia de numire a lui Poll în faţa colegilor va reveni, cel mai probabil, inspectorului pentru management Emil Radu, numirea urmand să se producă în jurul pranzului. Cancelaria de la Cuza este împărţită în acest moment, fiind destule voci care contestă revenirea lui Marius Poll în fruntea colegiului, pe motiv că “în trecut nu a dat dovadă de un management transparent şi democratic”. Mai multe cadre didactice au fost la începutul anului şcolar în audienţă la inspectorul şcolar general Vasilica Zaharia, pe care au rugat-o să nu procedeze la o numire politică în funtea colegiului focşănean. Şefa IŞJ a scăpat basma curată în faţa profesorilor, întrucat schimbarea s-a produs în lipsa acesteia, la propunerea adjunctei sale, Luminiţa Balaban. Pe de altă parte, surse din cadrul liceului spun că nici comportamentul faţă social-democratul Marius Poll nu a fost unul tocmai fair-play în ultimii ani, acestuia refuzandu-i-se o serie de drepturi profesionale.


“Ca director e bun, ca profesor are lipsurile sale”


Schimbarea directorului Colegiului Cuza chiar în prima zi a campaniei electorale a starnit numeroase reacţii din partea cititorilor ZdV şi aceştia avand păreri împărţite. “Sunt aşa zişi profesori care nu au ce cauta în fata elevilor. Au probleme de comportament şi frustări rămase de demult, pe care acum şi le revarsă din păcate asupra elevilor la ore... Vai de noi şi de învăţămantul nostru!”, scrie Daniela. Un “fost elev” scrie că “nu trebuie să amestecati funcţia de director cu aceea de profesor. Ca director, dl Poll a reusit să renoveze şi să doteze liceul exemplar. A fost aşadar un bun manager. Ca şi profesor, ok, are lipsurile sale, are probleme de limbaj, însă, o spun încă o data, Marius Poll a fost directorul sub care Colegiul Cuza a cunoscut cele mai multe schimbări in bine”. Numirea lui Marius Poll este una cu detaşare în interesul învăţămantului, aşa cum de altfel au fost toate numirile din ultimii doi ani, de cand Ministerul Educaţiei a decis să nu se mai organizeze concursuri. Reprezentanţii IŞJ sunt de părere că după reintroducerea concursului pentru funcţia de director atunci vor dispărea comentariile şi nemulţumirile cadrelor didactice. (Mihaela VLĂDESCU)
Iată componenţa Consiliului de Administraţie al IŞJ, care a decis schimbarea directorului de la Colegiul Naţional “Al. I. Cuza” Focşani
1. D-ra Zaharia Vasilica – inspector şcolar general – preşedinte (PSD) – a lipsit de la şedinţă
2. D-na Balaban Elena - Luminiţa – inspector şcolar general adjunct – membru (PSD)
3. D-na Neagu Aurelia – director C.C.D. Focşani – membru (PNL)
4. D-na Ilie Georgeta – contabil şef – membru
5. D-na. av. Coman Daniela Anişoara – consilier juridic – membru (PSD)
6. Dl. Ştiru Cristinel – inspector şcolar management resurse umane – membru
7. Dl. Radu Emil – inspector şcolar monitorizare curriculum descentralizat – membru (PNL)
8. Dl. Bărbieru Bănel – inspector şcolar pentru dezvoltarea resursei umane – membru
9. Dl. Ionaşcu Ion – inspector şcolar fizică – membru
10. D-na Dumbravă Lidia – inspector şcolar pentru educaţie permanentă şi proiecte educaţionale – membru
11. Dl. Săcrieru Dănuţ – inspector şcolar geografie – membru


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
ELEV CNC, acum 4180 zile, 20 ore, 45 minute, 31 secunde
a venit curvarul la conducere.eu nu inteleg,din cati profesori sunt la cuza doar pe obsedatul asta sexual l-ati gasit?desigur Isj..doar pe el..doar vad ca toti sunteti de pe la PNL si PSD.daca doamna citeste integral
am.absolvit.anul.trecut, acum 4182 zile, 3 ore, 24 minute, 8 secunde
In ultimii ani s-au format bisericute in Colegiul Cuza...si nu ma refer la elevi,ci la profesori...una din bisericute a fost cea condusa de dm Maiereanu care,impreuna cu profesorii care s-au dat bine citeste integral
ab, acum 4182 zile, 4 ore, 12 minute, 14 secunde
paziti-va doamnelor si domnisoarelor, vine fustangiul!
om, acum 4182 zile, 6 ore, 46 minute, 56 secunde
"Ingrata misiune"? Copilasi redactori, nu ati invatat la facultatea dumneavoastra pe care probabil ati terminat-o cu brio ca articolele publicate intr-un ziar local sau national care se vrea citeste integral
Elena, acum 4182 zile, 7 ore, 25 minute, 1 secunda
Dl. Poll va readuce prestigiul colegiului umbrit in ultimii ani de doua persoane carieriste,Alina Maiereanu si Mihaela Neagu.Succes,d-le Poll si demonstreza celor frustrati ca puteti fi un director citeste integral
Bengu de la Odobesti, acum 4182 zile, 8 ore, 43 minute, 52 secunde
Ma cheama Poll si-s cel mai tare// Sunt director cu valoare// Refren:Auuuu,pielea mea!(in re minor) Am venit la Cuza // Ce-o sa zica zuza// Lasati ciocu moale// Ca ca dau la citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.