Educație

Cuzista Andra Curcă, cea mai bună vorbitoare din ţară

Ziarul de Vrancea
11 nov 2012 3680 vizualizări
Eleva CNC a caştigat locul I pentru cel mai bun vorbitor la Competiţia Naţională de Dezbateri de la Slănic Moldova Cuzista Andra Curcă a caştigat locul I la Competiţia Naţională de Dezbateri World Schools 2012, ce a avut loc în perioada 8-11 noiembrie 2012 la Slănic Moldova

„Experienţa caştigată în dezbateri este una ce mă ajută în foarte multe activităţi, chiar zilnice, mai ales atunci cand interacţionez cu oameni. Aceste concursuri mă ajută în ceea ce priveşte dezvoltarea unor compentenţe, cum ar fi vorbitul în public, aplanarea conflictelor. Toate acestea m-au ajutat să mă hotărăsc asupra viitorului meu şi sper ca anul viitor să fiu studentă la Drept”, explică Andra Curcă înscrierea la această competiţie. Temele propuse de organizatori pentru a fi dezbătute au fost: „Ar trebui ca în învăţământul superior să fie admişi candidaţii care au desfăşurat activităţi de voluntariat în timpul liceului” şi „Interzicerea reţelelor de socializare este justificată”. Prima temă a fost  abordată în primele două runde de calificări, iar a doua în următoarele runde. În sferturi a fost o rundă impromtu (de improvizaţie), iar în semifinale şi finală s-au discutat, alternativ, temele iniţiale. La competiţie au fost înscrişi peste 60 de candidaţi din toată ţara, judeţul Vrancea fiind reprezentat de Andra Ioana Curcă, Vanessa Sava, Valentina Tănase – elevă a CNU, candidată anul acesta la postul de preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor, Cristian Gîrneaţă - elev al CNC şi preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor Vrancea şi Mădălin Blidaru – elev CNU, fost membru al CJE Vrancea. Elevii vranceni au fost coordonaţi de profesoarele Angela Sarbu şi Teodora Bentz. Rezultate bune au fost şi la echipe, ediţia aceasta caracterizandu-se prin echipe mixte. Astfel, Cristian Gîrneaţă, care a făcut echipă cu Ioana Ciornea din Constanţa şi Claudia Predoană din Olt, a ocupat locul al II-lea la echipe, iar Andra Curcă locul al III-lea la echipe, alături de Bianca Pascari din Suceava şi Mădălina Vlasie din Bucureşti. Concursul a fost organizat de ARDOR Moldova în parteneriat cu MECTS şi a fost finanţat de către ANST. „Evenimentul a pus accentul pe latura educativă şi nonformală, mai puţin pe latura competiţională. Experienţa este inedită şi ajută la dezvoltarea personală şi a abilităţilor specifice de comunicare publică şi argumentare”, transmit organizatorii. Andra Curcă a caştigat numeroase premii la competiţiile de acest gen, ultimul fiind în luna iulie a acestui an la Concursul Regional de Dezbateri Karl Popper 2012, unde cuzista s-a clasat pe locul al II-lea. Atunci, echipa din Vrancea, formată împreună cu alţi doi elevi ai CNC, Alexandru Munteanu şi Cătălina Bejan, a ajuns pană în semifinale, unde a caştigat locul al III-lea. (M. VLĂDESCU)
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
admiratoare, acum 4180 zile, 22 ore, 45 minute, 28 secunde
mereu te-am admirat !!! felicitari andra !!!!!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.