Educație

VIDEO!!!“Cosa Nostra- Un bal mafiot”, cu USL-ul pe scenă

Ziarul de Vrancea
10 nov 2012 7981 vizualizări
Organizatorii Balului Bobocilor de la la Colegiul “Valeriu D. Cotea” au permis USL, formaţiune politică aflată la guvernare, să îşi pună un banner pe scenă

Organizatorii Balului Bobocilor de la Colegiul Tehnic “Valeriu D. Cotea” se pare că nu au învăţat din păţania colegilor şi vecinilor lor de vis-à-vis şi au admis participarea la eveniment a unui om politic al puterii, care candidează la alegerile parlamentare de luna viitoare. Ba mai mult decat atat, s-a permis instalarea unui banner cu sponsorul din sfera politică chiar pe scenă, ieri fiind prima zi oficială de campanie electorală. Aşa se face că sigla “USL Vrancea” trona în mijlocul sponsorilor evenimentului dedicat elevilor, alături de “Cosa Nostra- Un bal mafiot”, după şi-au intitulat elevii petrecerea. Directorul Colegiului, Remus Paraschiv, a pozat în “profesorul surprins” si a declarat că “organizatorii s-au ocupat de acest lucru”, adică elevii de a XII-a. Sponsorizarea, ni s-a comunicat, a constat în asigurarea diplomelor, a florilor pentru premianţi, evident trandafiri roşii, şi a ecusoanelor.

În sală a fost prezent şi deputatul Ciprian Nica, candidat PSD în Colegiul 1 Focşani, acesta părăsind sala unde se desfăşura balul înainte de premiere, întrucat nu i s-a mai permis să urce pe scenă pentru a-i felicita pe elevi. Balul Bobocilor de la Colegiul “Valeriu D. Cotea” l-a avut ca invitat pe academicianul Valeriu Cotea, al cărui nume îl poartă unitatea de învăţămant. Concurenţii, cinci perechi dezinvolte, au avut de trecut prin trei probe de concurs şi una suplimentară: ţinută de zi, proba de originalitate şi ţinuta de seară. În deschidere, perechile de boboci au dansat vals. După deliberări, juriul, format din cadre didactice, elevi ai clasei a XII-a şi reprezentanţi ai sponsorilor, a anunţat caştigătorii.

FOTO: Delia Predoiu şi Andrei Cernat, Miss şi Mister Boboc 2012 ai Colegiului “Valeriu D. Cotea

Astfel, titlul de Miss Boboc 2012 al Colegiului “Cotea” a fost caştigat de Delia Predoiu, elevă în clasa a IX-a D, iar titlul de Mister Boboc 2012 i-a revenit lui Andrei Cernat de la clasa a IX-a F. Delia Predoiu a fost declarată şi Miss Popularitate 2012, iar Mister Popularitate Andrei Tănăsache de la clasa a IX-a C, care a caştigat, de altfel, şi locul al II-lea. La fete, lucul al II-lea a fost caştigat de Oana Vlase – clasa a IX-a D, în timp ce locul al III-lea a fost caştigat de Simona Nişcoveanu – cls a IX-a B, iar locul al III-lea la băieţi i-a revenit lui Răzvan Tănase – cls a IX-a C. Premiile nu au fost însă în bani, caştigătorii primind diplome şi produse cosmetice. De asemenea, toţi participanţii la concurs au primit în dar şi ţinuta de la valsul pe care l-au prezentat în deschiderea balului. Petrecerea a continuat apoi într-un club. (M. VLĂDESCU)

Pe portalul webtv al Ziarului de Vrancea, www.ziaruldevrancea.ro, puteţi urmări imagini video de la Balul Bobocilor.  

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 19

Adaugă comentariu
gigi kent e prost, acum 2193 zile, 20 ore, 16 minute, 2 secunde
Sunt elev al liceului 5 si parerea mea este ca balul a fost reusit, s-a depus foarte multa efort si ar trebui apreciata, puneti-va in locul participantilor, au avut foarte multe emotii, chiar daca au citeste integral
fmm, acum 2193 zile, 20 ore, 17 minute, 53 secunde
E o mare pierdere de timp pt cei care s-au apucat sa comenteze aiurea despre liceul nostru. Nu mi se pare corect ca eforturile unor copii sa fie atat de aspru criticate de 'adultii' care citeste integral
Mihaela Stanciu, acum 2193 zile, 20 ore, 20 minute, 20 secunde
Si care este problema voastra sa coentati la adresa noastra??? Nu este treaba voastra sa va bagati nasul in deciziile pe care le luam noi, in colectivul nostru!!!!!!!!
Sovejeanul , acum 2196 zile, 18 ore, 58 minute, 37 secunde
Este o mare nedreptate inlaturarea prof, Iamandi de la conducerea acestui liceu. O analfabeta , care nu stia nici tabla inmultirti, a declarat ca ia dat nu stiu ce si iata cum, cariera unui om a fost citeste integral
anonim, acum 2196 zile, 20 ore, 51 minute, 33 secunde
Pentru cel care, probabil, a fost prezent si a comentat la adresa organizarii, cum ca ar fi fost prost facuta....ei bine, stimate domn / doamna sa va vedem pe domnia voastra incercand. Si apoi vedem citeste integral
profesor, acum 2197 zile, 7 ore, 45 secunde
Daca ramanea dl. İamandei director, n-ar fi permis niciodata asa ceva! Au fost atatea campanii electorale cat a fost la conducerea liceului, dar niciodata cu bannere electorale pe scena! Pacat de citeste integral
Pt anonim, acum 2197 zile, 11 ore, 30 minute, 34 secunde
La cat de praf fost balul eu m-as fi abtinut de la comentarii in locul tau. Articolul este mult prea favorabil avand in vedere cat de prost organizat a fost!
anonim, acum 2197 zile, 13 ore, 13 minute, 13 secunde
Sunt elev al liceului si da trebuie sa-mi sustin liceul stiind cata munca a fost depusa pentru bal iar altii care vin si isi dau cu parerea mai bine ar ramane acasa ca noi chiar ne-am saturat de citeste integral
cosmy de la paunesti, acum 2197 zile, 15 ore, 6 minute, 19 secunde
Va asteptam sa investiti in comuna Paunesti Aic,unde gandul si realitatea sunt una,unde umbrele stramosilor plutesc plutesc in amintiri ce dainuie si unde oamenii locului ai cinstesc ca pe citeste integral
N.E.CURATU, acum 2197 zile, 15 ore, 39 minute, 38 secunde
Cine apus afisul USL in simbioza cu tema balului,ori e foarte prost ori foarte destept...Inclin spre a doua varianta...Romica,ai tipi isteti in liceul tau...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.