Educație

Elevii furăcioşi, acuzaţi că au stricat imaginea şcolii

Ziarul de Vrancea
7 nov 2012 6410 vizualizări
Elevii de la Colegiul Auto “Traian Vuia” din Focşani, prinşi duminică noaptea în timp ce furau o maşină Dacia, sunt cercetaţi de comisia de disciplină a unităţii de învăţămant. Cei doi, unul minor şi altul major, cel mai probabil vor fi pedepsiţi, cu atat mai mult cu cat ei şi-au recunoscut vina

“Problema care se pune acum ţine mai mult de ce fel de sancţiune li se va aplica. Cert este că nu aflau în timpul programului şcolar, dar tot sunt vinovaţi de stricarea imaginii şcolii”, ne-a declarat directorul Colegiului Auto, profesorul Ioan Negoescu. Cea mai blandă sancţiune pentru această abatere este de mustrare, dar poate ajunge pană la exmatriculare. Comisia de disciplină a unităţii şcolare este condusă din directorul liceului şi este formată din cadre didactice, printre care se află consilierul educativ, dar şi psihologul şcolar. Elevii de la Auto au fost prinşi duminică noapte în timp ce încercau să fure un autoturism Dacia de pe o stradă din Focşani, folosindu-se de chei potrivite. Aceştia au fost însoţiţi şi un absolvent al Colegiului “Edmond Nicolau”. Cei trei sunt cercetaţi acum penal de poliţişti, fiind acuzaţi de comiterea infracţiunii de furt. Elevii au fost caracterizaţi ca fiind pasionaţi de tehnică de către directorul Colegiului Auto. (M. VLĂDESCU)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Bensson, acum 4186 zile, 7 ore, 46 minute, 10 secunde
angajati-i la sculerie,ca au mana buna,dar nu au avut noroc...poate mai tarziu vor candida...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.