Elevii vranceni, responsabilizaţi în domeniul protecţiei mediului
Proiectul face parte din campania „Ecoatitudinea Responsabilitate, Informaţie, Acţiune”, născută, potrivit iniţiatorilor, din necesitatea adaptării la noul context legislativ naţional şi la provocările din domeniul protecţiei mediului la nivel european. Campania are ca obiectiv principal educarea copiilor pentru un comportament prietenos şi responsabil faţă de mediul înconjurător. A doua etapă a acestei campanii, care cuprinde şi judeţul Vrancea, se va desfăşura pană pe 25 noiembrie 2012, dată pană la care elevii sunt invitaţi să ia parte la acţiunile de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje din PET-uri, dar şi hartie, carton, sticlă, precum şi a deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice. „Ora de ecologie”, desfăşurată ieri la Ateneul Popular, a fost condusă de Stere Creţu, preşedintele revistei „InfoMediu” Europa, care le-a explicat elevilor importanţa campaniei şi activităţile pe care le vor desfăşura.
Pentru început elevii au vizionat un film şi au răspuns unor întrebări, fiecare răspuns corect fiind premiat cu 10 machete cu maşinuţe Dacia şi trei seturi de role. Elevii claselor primare au fost invitaţi să participe la un concurs de desene, iar cei din ciclul gimnazial la un concurs de machete, caştigătorii urmand să fie premiaţi în luna decembrie la Bucureşti. Prezent la activitatea de ieri, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vrancea, Paul Giurcă, a precizat că „protecţia mediului este o formă de respect şi de consideraţie faţă de semeni, precum şi o prima treaptă a unei educaţii alese”. Proiectul „EcoAtitudinea Responsabilitate, Informaţie, Acţiune”, Campanie de Educaţie Ecologică şi Mediu, ediţia 2012, este organizat de revista „InfoMediu” Europa, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Garda Naţională de Mediu. (Mihaela VLĂDESCU)













